Senzațional! O româncă din Sf. Gheorghe a cerut pâine în Turcia!
O țineți minte pe aia cu „Nu poți cumpăra o pâine în Covasna și Harghita”, nu? Măcar pentru că Times New Roman face mișto de ea.
Ei bine, în Sf. Gheorghe mă înțelege lumea dacă cer în română, dar în Karabuk nu. Așa că azi m-am dus la o cușculie de-aia căreia poți să-i spui „magazin” dacă ai foarte multă indulgență și am zis, „Bir ekmek!” După care am întins o monedă de 50 de firfirei de-ai lor (kuruș) și am primit o pâine.
Incredibil, dar adevărat. M-am întors foarte mândră de mine și de realizarea mea (după ce am stat enorm de mult timp să mă asigur că nu mă calcă nicio mașină – aici n-am văzut treceri de pietoni).