„Cu asta se ocupă universitatea noastră…” (tot Turcia)

Acum câteva zile au venit ca musafiri pe-aici doi profesori de la Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca. Și pentru că nu se putea rata ocazia, cei de la Universitatea din Karabuk le-au cerut să facă o prezentare și pentru studenții turci… zis și făcut. Cei doi profesori și-au selectat materialele (unul pe film/animație, celălalt pe foto) și au ieșit în fața unui amfiteatru plin-ochi.

No, după câteva cuvinte de prezentare traduse din română în engleză și din engleză în turcă, au început cu animația.

Țin să anunț că eram în primul rând.

Un stop-motion. O păpușă Barbie care se relaxează într-un decor luxos. Muzică rapidă, gălăgioasă, schimbări rapide de imagine. Animație ca-n filmele stop-motion, da? Sala: studenți și studente dintr-o cultură islamică. Jumătate din studente cu batic pe cap.

Imaginile se derulează rapid. Altă păpușă Barbie (dacă nu era aceeași), goală. Cu ea, un Ken gol. Imagini cât se poate de explicite pentru păpuși dezbrăcate – prima oară misionarul. Tăcerea lăsată printre studenți și puținii profesori de față e șocată, siderată. Apare din nou prima Barbie, tolănită.

Ken e lungit pe spate, capul lui Barbie se mișcă în sus și-n jos între picioarele lui. Efectiv simți că le stă tuturor inima-n piept, iar câțiva băieți încep să spună ceva în timp ce imaginile se derulează rapid, intercalate cu ecrane de dialog ca-n filmele mute. Replicile îmi par absurde, neclare, pe urmă mă prind că suntem într-un banc. Prima păpușă Barbie ne sfidează cu privirea de parcă ar fi scris 50 de romane gen 50 de umbre ale lui Grey.

Barbie e în patru labe, Ken o pocnește cu o paletă, eu râd și nu mă pot abține, iar studenții trec prin toate culorile feței. În Turcia, sexualitatea e tabu. Sunt subiecte despre care nu se discută.

Alte dialoguri, iar prima Barbie. Violență. Suc de roșii aruncat peste tot ca sânge. Barbie și Ken, morți.

„Good job, John!… What?! Sorry! Wrong number!”

Suntem într-un banc. Cel cu „John, ce face soția? Aaa, e cu domnul. Ia pușca și omoară-i! Cum adică i-ai aruncat în piscină? Noi n-avem piscină! Ah, scuze, am nimerit numărul greșit.”

Sala e în stare de șoc, eu sunt în stare de ilaritate de neoprit. Filmul se termină. Se schimbă. Urmează cele mai cuminți animații de pe planetă. Cu extratereștri, cineva care vrea să treacă un râu, un filmuleț cu pictat pe sticlă… și tot așa. Nimic șocant, dar nu mai contează.

Când se termină proiecția, sala nu e în rumoare – e în agitație, în vorbit, în comentat. Fotograful reușește cu chiu cu vai să-și înceapă propria proiecție. Are o poză superbă cu un nufăr și explică, spune cum în România după ’90 se considera că e un kitsch să faci poze cu flori, dar când a văzut nufărul și-a dat seama că fotografia, fie că e cu flori, sau cu persoane, sau de care o fi, poate fi valoroasă dacă transmite ceva.

Și după chestia asta proiectează nuduri. Niște nuduri stilizate, editate, photomanipulations cum ar fi. Dar tot nuduri. Nu mai poți să te auzi de vocile studenților.

Când ieșim, fotograful îi spune celui de la animație: „Voiam să-ți spun: cum să proiectezi un film ca primul într-o țară musulmană? Ai înnebunit?… Dar când am văzut că-mi ia calculatorul tot folderul în ordine aleatorie și începe cu nudurile pe care nu voiam să le arăt, am zis că nu mai am dreptul să zic nimic.”

La care cel de la animație răspunde, „Păi ce, eu voiam?! Am zis că filmul ăla nu-l pun decât eventual la sfârșit, dacă văd că ar merge și e cazul. Dar când mi-a venit cel cu calculatorul și le-a băgat pe toate în playlist, ăla a ajuns primul. Ai de capul meu!”

S-au agitat și au râs puțin și pe urmă a apărut și mătușă-mea (zâmbind larg și râzând pe sub mustață) să le spună că în Turcia Nu Se Face Așa Ceva, pentru că Unele Subiecte Sunt Tabu. Când a aflat că a fost cu accident, nu cu intenție, ne-a povestit cum reacționau studenții, că se stătuse în picioare să-i vadă mai bine.

Și uite așa le-am povestit cum era cu batonul de ciocolată. Deși acolo era chiar dorința artistului să expună sala povestirii respective.

L.E. Cine a făcut vraiște verbele din articolul ăsta? Io, io, io! Dar nu le mai corectez.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *