Ploua mocănește cu scriitori căzuți din rai.

Într-o bună zi Dumnezeu și-a deschis fereastra de la dormitor și s-a uitat afară înspre Pământ. În spatele lui, niște îngeri scuturau cearșafurile și băteau pernele. Dintr-o plapumă aruncată pe un fotoliu a zburat o singură pană moale de înger (doar nu credeți că Dumnezeu are pene de gâscă în așternuturi) care a plutit prin fața lui Domnului și l-a gâdilat pe la nări. Dumnezeu a strănutat peste ea și pana s-a umplut de spirit divin, iar apoi a fost purtată de curenții raiului înspre Pământ, ca să se întrupeze.

Privind în sus, oamenii au văzut cum pe raze de soare coborau Florin Iaru, Cirstian Teodorescu, Liviu Radu și Daniel Dincă. Și au început să se închine în fața lor și să le aștearnă covoare roșii pe care să aterizeze. În jurul lor răsuna aproape asurzitor vocea lui Mircea Cărtărescu: „Cu toţii avem memoria trecutului, dar cîţi dintre noi ne putem aminti viitorul?”

Cei patru veniți din ceruri au continuat să coboare pe scări invizibile, însoțiți de vocea lui Cărtărescu: „Şi totuşi stăm între trecut şi viitor ca un corp vermiform de fluture între cele două aripi ale sale. Pe una o putem folosi la zbor, căci ne-am trimis filamentele nervoase pînă către marginile ei”.

Mulți oameni și-au făcut cruci. Alții s-au întrebat de ce disecă Cărtărescu aripi de fluturi. Iar cei patru veniți din ceruri au ajuns la nivelul solului, pe covoarele roșii. Vocea lui Cărtărescu a răsunat ultimele acorduri: „cealaltă ne este necunoscută, de parcă ne-ar lipsi ochiul din partea dinspre ea. Dar cum putem zbura cu o singură aripă?!”

După ce ecourile lui Cărtărescu s-au spart de capetele nedumerite ale populației și cei patru și-au recăpătat stabilitatea pe picioare, Daniel Dincă a ieșit în față și a zis: „Noi suntem scriitorii! Noi scriem Literatură!” Iar poporul s-a închinat în fața lui.

Și așa s-a născut lumea literară românească contemporană. Sau cel puțin, așa-mi imaginez eu scena.

*****

Amica Linda e momentan voluntară la Salonul de Carte din Iași, unde aleargă de colo și colo și face tot felul de chestii interesante (gen, aproape dă nas în nas cu regalitatea, sau e strivită de un raft de cărți – deși nu ambele în același timp). Bineînțeles, Literatura cu care tot dă nas în nas pe acolo e Literatură. Cu L mare și superioritate. Pentru că, nu-i așa, din când în când plouă cu scriitori căzuți din rai, care ne merită tot respectul deși nu le-am mai auzit numele până acum și când le deschidem cărțile ni se strepezesc dinții.

Cred că Literatura ne omoară, literar vorbind. Avem tot felul de scriitori care vor să scrie ceva extraordinar, filozofic, magnific, superior, genial, deosebit, strălucit, revelator, metafizic. Nimeni nu pare să vrea să scrie ceva mișto. Un bestseller? O carte de-aia de întorci paginile să vezi ce se întâmplă? Mă întreb care sunt cei care scriu ca să distreze, ca să te facă să sari de colo-colo și să zici „cool!”

Acum vreo 2 luni, în Brașov fiind, am întrat în librăria Șt. O. Iosif și m-am convins să mă apropiu de rafturile cu scriitori români. Am pus mâna pe o carte, i-am citit rezumatul și aproape mi-a stat inima în piept de bucurie: pe coperta din spate scria de Tolstoi, care o iubea pe Anna Karenina, care însă era îndrăgostită de Flaubert, dar el alerga după Madame Bovary, care la rândul ei… sau ceva de genul. Nu mai știu exact ce și cum și cine.

Mi-am imaginat ceva gen The Eyre Affair, cu personaje și scriitori care se întâlnesc într-un univers alternativ. Ți-l imaginezi pe Tolstoi la patru ace, umblând după eleganta Anna Karenina, care se îndrăgostește de Flaubert, amatorul de experiențe sexuale exotice? Și tot așa? Pentru că eu da și aș fi vrut enorm să citesc povestea.

Ehhh… Era o impresie falsă. La o primă răsfoire mi-au căzut ochii pe câteva fraze la care aș fi avut nevoie de DEX și la o a doua răsfoire am văzut chestii sforăitoare. Am pus cartea jos, i-am uitat titlul și scriitorul. Țin minte doar ideea și acel ar-fi-putut-să-fie.

*****

Cei patru de mai sus. Scriitorii veniți din ceruri. Florin Iaru și Cristian Teodorescu sunt acum la Iași, au fost la ceva întâlnire a scriitorilor. I-a menționat Linda și am dat pe Google după ei, că n-am auzit de ei în viața mea. Am remarcat, spre stupoarea mea, că au două poze în care au cam aceeași expresie, cu sprânceana ridicată și ușor încruntați.

Florin Iaru! Fă fața de scriitor!

Teodorescu! Fă fața de scriitor!

S-ar putea să nu reușesc niciodată să devin o Scriitoare Adevărată pentru că nu pot să ridic sprânceana așa.

Liviu Radu e traducător și scriitor de fantezie, publicat pe la Tritonic. A scris „Waldemar”, un roman/nuvelă de buzunar cu iele, care… merge. E ok. Aproximativ. E singurul peste care am dat ca scriitor și traducător, că i-am remarcat cărțile la Tritonic.

Apropo, toți oamenii ăștia seamănă între ei, sau mi se pare mie?

Liviu Radu nu face fața de scriitor, că nu era pe fază.

Daniel Dincă e un tip care mi-a spus că e faimos în zona Dobrogei și mi-a arătat ultima filă a unei cărți semnate de el, pe care scria tirajul de 20.000 exemplare.

Daniel Dincă are propria lui față de scriitor.

E un tip care scrie niște chestii destul de naive (am citit „Întoarcerea înțeleptului alb”) și vinde în jde-mii de exemplare. Cum? Păi, se duce de colo-colo și le vinde pe la școli, pentru premiile de sfârșit de an școlar, și alte alea. Cel puțin, așa spunea când mi-era gazdă la mare în Costinești.

I-am ales aproximativ la întâmplare. Doi care se produc acum, unul care iese în față dacă bați rafturile SF&F, unul care are ceea ce pe aici prin România poate fi considerat bestsellere, deși nu știu pe nimeni care să fi auzit de el. Puteau fi și alții, pentru că oricum n-aude lumea de ei. O chestie despre care o să vorbesc după asteriscuri.

*****

Linda s-a întâlnit cu un editor de la Tritonic. Care e locul unde l-au publicat pe Neil Gaiman, tipul ăla de tot vorbesc eu despre el, care a scris Zei Americani și Nicăieri și Pulbere de stele (American Gods, Neverwhere, Stardust). Și l-au publicat și pe Liviu Radu, care mai și traduce pentru ei.

Două chestii zicea tipul: 1, că românii ar trebui să citească mai mult SF&F. 2, a întrebat-o pe Linda de ce nu a publicat în România, în loc să publice în străinătate. (Linda are multe nume, printre care și Eliza Enea). Și nu știu ce i-a răspuns, ce n-a răspuns, dar sunt un număr de lucruri legate de publicatul în România care sunt, mda.

Uite care e faza:

Editurile din România fac treaba românește. Tot dai de cărți traduse prost, dar nimeni de la editură nu pare să-și dea seama de chestia asta. Cărți scrise prost, în care editorul părea să zică „Lasă că e bine și-așa”. Oameni care nu știu exact care le e rostul acolo, care nu remarcă nimic care să sune ciudat sau dubios – când toată lumea își dă seama. Când lucrez cu oameni din străinătate și fac ceva care e câtuși de puțin ne-ok, văd comentariul pe margine.

Exemplu: Flight from Hell, episodul 1, luat la pigulit de două tipe:

Uneori sunt pagini întregi la care n-au mare lucru de zis, alteori sunt corecturi, comentarii și alte alea peste tot. Și primesc mail-ul: „E ok, ești mulțumită de schimbări?” sau „Poți să modifici în punctele x, y, z, că e neclar?” În România se întâmplă oare la fel? Ca traducător n-am văzut chestia asta. N-am auzit de editori care să dea feedback, care să-ți arunce traducerea în față că le-ai băgat un morcov în fund tuturor personajelor.

Pe la noi am remarcat mentalitatea asta, că scriitorii descind în perfecțiune și nu trebuie făcut mare lucru după ce scriu prima variantă a textului pe hârtie. Plouă din cer.

Pe urmă, în România nu ești promovat. Nu țin minte când am pus mâna ultima oară pe o carte românească pentru că am auzit de ea. Să fi fost „De ce iubim femeile” a lui Cărtărescu? Aia a lui Dan Puric, de vorbea toată lumea de ea? (mă rugase cineva să i-o cumpăr, i-am cumpărat-o și pe urmă mi-a zis că tocmai și-o luase, așa că am rămas cu ea -_-) În alte părți poate că nu voi fi prea promovată, aici am garanția faptului.

Pentru că toată lumea știe, aici auzi de scriitorii buni când plouă liniștit din cer și textele lor permează conștiința poporului prin osmoză.

Și, trei, procesul de publicare în România e un mister complet. Dacă scriu un roman de dragoste și vreau să-l vând la ditai editura din străinătate, știu unde să mă duc. Dacă vreau să public fantasy sau SF la ditamai editura din străinătate, știu unde să mă duc. Literatură în serie – păi unde sunt acum. Hei, dacă vreau să public literatură erotică homosexuală, știu și atunci unde să mă duc! (cu mulțumiri lui Nicole Wilkinson, care a scris Requiem of Janus și In Darkness Dwells, amândouă cărți bune pe direcția asta)

Vreau să public la Tritonic?… Hmm. Haaa. Hmmm. Mda. Habar n-am cum să încep. Ceea ce nu e un semn bun, că înseamnă că nu-s foarte comunicativi și deschiși în general, nu? Valabil și pentru alte edituri.

Să tot așteptăm să plouă cu scriitori români, dară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *