Ce se mai scrie în România: „10 vieți și încă o moarte” de Mihai Ștefan
Recent, mă învârteam prin librăria Șt. O. Iosif din Brașov, cunoscută pentru brașoveni ca „Șteo Iosif” și pentru restul țării ca Libris.
Recent, mă învârteam prin librăria Șt. O. Iosif din Brașov, cunoscută pentru brașoveni ca „Șteo Iosif” și pentru restul țării ca Libris.
Editura Nemira are un concurs de debut – scriitorii amatori trimit manuscrise, iar cei de la Nemira aleg doi finaliști pe care ar fi dispuși să-i publice, apoi cititorii aleg pe care ar vrea să-l citească.
Ascult și eu episodul de săptămâna asta de la ICR Podcast și mă inspiră să scriu câteva lucruri.
Toată lumea știe că dacă nu i-ai citit pe Tolstoi, Dostoievski și Cehov n-ai cultură.
Lumea-și face reclamă la orice pe Facebook și în general nu prea mă interesează chestiile respective.
Am urechi lungi cu care aud nu doar ce e pe blogul meu, ci uneori și ce se vorbește prin alte părți.
Tocmai am terminat de scris sezonul 3 de Flight from Hell.
Aflată acum: pe 21 martie (adică vineri), tot felul de cafenele din țară te lasă să-ți plătești cafeaua cu o poezie.
Prima senzație e scepticismul. Există două tipuri de scriitori români auto-laudativi pe care-i privesc cu un dubiu bine-meritat: cei care scriu „literatură de calitate” și cei care scriu „cursiv, ușor de citit”.
3 chestii. Acum nu foarte mult timp, ziceam că mi-am pierdut respectul pentru niște scriitori români care habar n-au pe ce lume trăiesc.