Scurte, de zi cu zi
Ea: Ai auzit ce-a spus X-ulescu despre…
Eu: Nu, pentru că mă enervează X-ulescu, așa că evit să-l ascult.Ea: A, ok, nu-i nimic, îți povestesc eu despre ce era vorba, n-o să-ți vină să crezi ce prostii poate zice.
(Dar, ca să fiu complet corectă față de ea, am râs una bună.)
***
Maică-mea: No, ideea e că jocurile pe calculator sunt violente și s-au făcut studii…
Eu: Știu.
Maică-mea: …care spun că dacă te joci prea mult…
Eu: Știu.
Maică-mea: …începi să nu mai poți deosebi realitatea de…
Eu: Știu.
Maică-mea: …ce se întâmplă în joc.
Eu: Știu.
Maică-mea: Nu că aș avea ceva împotriva faptului că te joci, doar că și-așa stai mult la calculator.
Eu: Îmhî.
Maică-mea: Auzi, dar e ceva joc, care e făcut și de români, cică ceva cu Asasinii…
Eu: …Assassin’s Creed? O_o
Maică-mea: Așa ceva. Pe ăla l-aș juca.
Eu: 😐
Maică-mea: Pare fain.
Eu: !!!
Maică-mea: Am văzut un clip despre cum l-au făcut și au recreat exact arhitectura din perioada respectivă, și au pus oameni să facă toate mișcările din joc ca să iasă exact cum trebuie. No, ăla pare interesant!
Eu: …îl am, o să ți-l arăt la un moment dat.
***
Îmi făceam un cont pe Feedly, că nu-mi mai place NetVibes, pe care-l foloseam pentru RSS până acum. Și deodată îmi apare o fereastră cu următorul mesaj:
„This tab should close automatically. If not, please contact care@feedly.com for support.”
Probabil că e un test: fereastra rămâne mereu deschisă. Dacă nu-i contactezi, nimerești la tech support-ul pentru avansați când nu-ți merge ceva. Dacă-i contactezi, te asociază cu oamenii de la tech support care te întreabă dacă ai încercat să deschizi browser-ul înainte să accesezi feedly.com, sau doar ai scris „www.feedly.com” într-o fereastră de Word.