Despre rechini și alți comestibili care înoată
Unul din dialogurile alea care mi-au rămas în minte.
A: Am cumpărat niște rondele de rechin. Știi ce grasă e carnea de rechin? Nu-ți poți imagina, nici mie nu mi-a venit să cred.
B: De ce?
A: Pentru că rechinul mănâncă alți pești, nu? Și pentru asta trebuie să-i prindă din urmă, așa că ar trebui să fie mai… atletic.
B: Păi da, dar dacă un rechin nu se mișcă destul de repede face foamea în ziua aia și cam atât. Când se satură nu mai are nicio treabă, poate să lenevească. În schimb peștii ceilalți trebuie să fugă mai repede decât rechinul în fiecare zi, de fiecare dată când îl văd. Dacă sunt mai lenți, haț, gata, s-a terminat, nu mai au altă zi în care să se miște repede. Așa că ei chiar au nevoie de mușchii ăia și chiar au toate motivele să se miște o grămadă.
Dacă aș fi dintre ăia cu dezvoltarea personală, aș adăuga la final: trebuie să gândești în afara cutiei! Să nu te lași închis într-o singură viziune! Să vezi ce se află în afara opțiunilor pe care-ți permiți să le observi, pentru că Realitatea este mult mai mare decât credem că e în general!
Dacă aș vrea să discut despre rațiune: logica e un instrument foarte bun, dar e important și să știi să-ți alegi premisele.
Dacă aș fi într-o pasă cinică, aș spune: cel mai tare ne delectează gustul celor care s-au zbătut mult ca să nu delecteze pe nimeni cu gustul lor.
Dacă m-aș simți naturo-maniacă: săracii peștișori se chinuie mult să trăiască și noi îi mâncăm…
Însă astăzi sunt într-o cu totul altă stare de spirit, așa că: am postat dialogul doar pentru că m-a distrat. Ce mi-aș dori acum mai mult decât o morală sau o concluzie ar fi niște somon crud.