Două recenzii: „Pământul lung” și „Elantris”

Terry Pratchett și Stephen Baxter – Pământul lung

Într-o bună zi, un om de știință pune la dispoziția întregii omeniri schema pentru un dispozitiv cu care se poate ajunge în lumi paralele, după care dispare fără urmă.

Omenirea începe să exploreze „Pământul lung”, în care fiecare pământ seamănă cât de cât cu al nostru (în afara faptului că oamenii nu există nicăieri altundeva) și apar exploratori care se avântă cât de departe pot, care întemeiază colonii noi altundeva, care rătăcesc pe ici, pe colo sau care pur și simplu își petrec sfârșitul de săptămână în lumile apropiate.

Un tânăr e angajat să însoțească un mecanic de motociclete tibetan reîncarnat într-un calculator, Lobsang, într-o expediție până la capătul lumilor. 1)Se simte mâna lui Terry Pratchett aici, că el e cu referirile: „Zen și arta întreținerii motocicletei” e o carte foarte faină, despre un profesor universitar care are o criză psihologică și înnebunește după ce se gândește prea mult la noțiunea de „calitate”. Lobsang Rampa e un britanic care a scris cărți sub pseudonim tibetan și a pretins că e un călugăr budist a cărui conștiință a fost transferată într-un alt corp. Nu, pe bune, omul ăsta chiar a existat, nu e inventat aici.

Cartea e una de aventuri și explorări. Firul narativ e redus la minimum, dar e ok, partea de explorare e suficientă ca să te țină în priză. În plus, are tot felul de detalii simpatice de atmosferă. (Și niște măicuțe absolut fenomenale care conduc un orfelinat mai șui).

Pământul lung merită – e veselă, ușoară, optimistă și te face să simți că lumea e largă și multe sunt posibile.

elantrisBrandon Sanderson – Elantris

Primul roman al lui Brandon Sanderson, un autor pentru care am făcut recent o pasiune.2)O pasiune suficient de mare ca să nu-i mai spun „Brian Sanderson” – cu memoria mea pentru nume, e mare lucru. Se simte că încă era la început și nu ajunsese încă la nivelul atins în Calea regilor, dar tot e o carte reușită.

Sanderson are talent la creat lumi magice într-un mod științific, cu tot felul de detalii interesante, lucru care se simte în în „Elantris”. Inventează sisteme întregi, bine puse la punct – e excelent.

Elantrisul e un oraș în care odată locuiau oameni transformați aproape în zei, cu puteri magice și cu pielea și părul strălucitoare. Însă, cu zece ani înainte de începutul cărții, se petrece ceva, orașul ajunge în ruine, oamenii se transformă într-un fel de zombi și regatul trece din mâinile elantrienilor în ale negustorilor, care încearcă să-și ducă viața de parcă Elantrisul n-ar mai exista deloc.

„Elantris” e și o carte cu politică de la curte, tertipuri, personaje care încearcă să smulgă controlul asupra unui regat. Partea asta e interesantă, deși mi se pare că unele rezolvări sunt cam naive, iar personajele pot fi ocazional cam superficiale. Antagonistul e excepția: mi s-a părut puternic, bine conturat și complex.

În mod ciudat, are și o structură de roman de dragoste. Unul dintre personajele principale este o prințesă, Sarene, care e descrisă mereu ca fiind inteligentă, încăpățânată și hotărâtă, dar nu a reușit să-și găsească încă un soț și s-a resemnat să se căsătorească din motive strict politice, dacă romantic îi e imposibil. Așa că la începutul cărții se căsătorește politic cu un prinț… pe care n-apucă să-l cunoască, pentru că el „moare” și dispare din peisaj.3)Nu moare pe bune, doar se transformă într-un zombi și e alungat în Elantris Cei doi se întâlnesc până la urmă și se îndrăgostesc pe bune în cam în aceleași etape care apar în romanele de Barbara Cartland&co. Iar Sarene descoperă că poate fi și ea iubită, deși e (ce groaznic!) inteligentă și hotărâtă.

Nu m-a deranjat, doar mi s-a părut surprinzător. Chiar dacă partea de dragoste e îngropată în tone de planuri și de încercări ale personajelor de a se învinge unele pe altele în marele joc de șah politic, nu cred că mulți ar fi folosit cu aceeași relaxare structura și abordările unui roman de dragoste.4)E posibil și să mă fi gândit eu prea mult la chestia asta; n-am văzut s-o fi remarcat-o prea des alții.

Mi se pare că merită și Elantris – e ușor de citit, interesantă. Începe un pic mai greu, dar la un moment dat își dă drumul. N-o să spun că are „de toate pentru toți” (nu cred că există un roman care să placă universal), dar are multe de oferit – nu chiar la nivelul Căii regilor, însă tot e faină.

References   [ + ]

1. Se simte mâna lui Terry Pratchett aici, că el e cu referirile: „Zen și arta întreținerii motocicletei” e o carte foarte faină, despre un profesor universitar care are o criză psihologică și înnebunește după ce se gândește prea mult la noțiunea de „calitate”. Lobsang Rampa e un britanic care a scris cărți sub pseudonim tibetan și a pretins că e un călugăr budist a cărui conștiință a fost transferată într-un alt corp. Nu, pe bune, omul ăsta chiar a existat, nu e inventat aici.
2. O pasiune suficient de mare ca să nu-i mai spun „Brian Sanderson” – cu memoria mea pentru nume, e mare lucru.
3. Nu moare pe bune, doar se transformă într-un zombi și e alungat în Elantris
4. E posibil și să mă fi gândit eu prea mult la chestia asta; n-am văzut s-o fi remarcat-o prea des alții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *