Dacă ați trecut prin vreun Carrefour recent, precis ați văzut standurile cu volume de benzi desenate de la Marvel. Sunt niște standuri mari. Înalte. Sar în ochi. Sunt colorate. Volumele au personaje în poziții gata de acțiune pe copertă. Arată așa:
La sfârșitul lui iunie am fost în vizită pe la amica Ioana și ne-am uitat la „Into the Spider-Verse”, care e probabil cel mai bun film Spider-Man. Mi-a luat un pic de timp să mă prind că îmi plăcuse mai mult decât m-aș fi așteptat și că tot îmi stătea gândul la el, dar până la urmă l-am cumpărat și l-am adus acasă – spre surprinderea enormă a lui D., care nu cred că m-a mai văzut cumpărând filme până acum.
Nu există absolut niciun motiv ca o bandă desenată românească să nu fie mai bună decât multe, multe benzi desenate americane. Dimpotrivă. Talent există. Dacă există și dorință, se poate.
A fost o perioadă din copilăria mea când dădeam de Snoopy peste tot – jucărele, tricouri, tot. Dar deși știam personajul, nu știam de unde era și nu citisem nimic cu el. Îl percepeam ca pe un fel de Hello Kitty, un fel de personaj faimos pentru că e faimos, simpatic, ușor de recunoscut, dar fără context.
Câteodată, printre zece știri politice și trei chestii deprimante, văd prin vreun feed ceva care e dulce cap-coadă și mai taie din sumbrul din jur.
În 2009, pe site-ul de artă deviantArt au apărut câteva benzi desenate simpatice despre țările nordice care au câștigat rapid în popularitate, până când au devenit unele dintre cele mai iubite creații de pe site.
Am vorbit deja despre „The Sandman”, seria de benzi desenate scrisă de Neil Gaiman, așa că nu mă mai repet. „The Dream Hunters” are loc în același univers, dar nu cred că e necesar să știi seria originală ca să înțelegi povestea.
„Lone Wolf and Cub” e o serie de benzi desenate japoneze scrisă de Kazuo Koike și ilustrată de Goseki Kojima care a fost publicată în Japonia între 1970 și 1976. A fost publicată în 28 de volume, dar în engleză e disponibilă în 12 volume groase cât niște cărămizi (eu am varianta asta, cu 12 cărămizi).
„Persepolis” e o carte autobiografică scrisă de o femeie născută în Iran și emigrată în Europa. Marjane Satrapi își povestește copilăria într-un Iran sfâșiat de conflict, care începe să se radicalizeze din punct de vedere religios; apoi, adolescența în Viena, unde e trimisă la școală; după ce e dezamăgită crunt de Europa, se întoarce în Iran, unde face facultatea de artă și se căsătorește, ca apoi să emigreze în Franța cu totul.
Ce prinde bine când vrei să ucizi vampiri? O țepușă de lemn. Ce ar fi și mai util? Să fii cu totul din lemn, ca să nu te poată seca de sânge inamicii.