A existat o vreme în care lumea scria mult mai mult în versuri decât o face azi – nu totul era în versuri, dar erau un mod de exprimare mult mai prezent.

Așa că poate nu e chiar atât de surprinzător că, la începutul secolului 18, Alexander Pope a scris „An Essay on Criticism” în versuri, ca să discute despre problemele obișnuite ale criticilor (și unele ale scriitorilor înșiși).

Eseul e un tur de forță cu ritm și rimă, clar în exprimare și capabil să pună punctul pe „i” acolo unde e cazul. Evident, pentru că Pope trăia într-o vreme în care clasicismul era curentul predominant, sfaturile pe care le dă criticilor au de-a face și cu normele de la momentul respectiv (opera trebuie să reflecte natura), dar unele funcționează și azi, cum ar fi faptul că un critic nu trebuie să laude nici prea mult, nici prea puțin:

Avoid Extremes; and shun the fault of such,
Who still are pleas’d too little or too much.

„An Essay on Criticsm” e un text interesant. E inteligent și bine formulat, chiar dacă e poate un pic greu de citit pentru gusturile de azi (limba se mai schimbă), dar e și o reflexie a problemelor și ideilor literare de la 1710.

E disponibil online și gratuit aici (în engleză).

---

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.