De obicei evit cărți și evenimente care se învârt în jurul temei feminității. Poate că în adolescență mă interesa ceea ce spuneau bărbații despre femei și femeile despre femei, având impresia că vorbeau, poate, și despre mine. În timp, însă, am ajuns să consider că încadrarea în „femei” și „bărbați” e pe cât de răspândită, pe atât de găunoasă. Trăsături de personalitate și obiceiuri, aruncate la grămadă, idei despre rolul și obiceiurile sexelor care se schimbă de la epocă la epocă – în fine, nu intru în detalii, ideea e că sunt o sceptică a ideilor de feminitate și masculinitate fixe care, cumva, ar transcende timpul sau cultura.

A existat o vreme în care lumea scria mult mai mult în versuri decât o face azi – nu totul era în versuri, dar erau un mod de exprimare mult mai prezent. Așa că poate nu e chiar atât de surprinzător că, la începutul secolului 18, Alexander Pope a scris „An Essay on Criticism” în versuri, ca să discute despre problemele obișnuite ale criticilor (și unele ale scriitorilor înșiși). Eseul e un tur de forță cu ritm și rimă, clar în exprimare și capabil să pună punctul pe „i” acolo unde e cazul.

Cu o forță subtilă, deosebită, dar puternică, acest roman dărâmă așteptările cititorilor în materie de literatură. Sau, desigur, le-ar dărâma, însă tristul adevăr face ca literatura de o reală calitate să nu mai aibă priză la publicul captivat de cotidianul minor al „jobului” și al rețelelor de socializare care nu acceptă profunzimea, ci doar satisfacția imediată ce le permite să reziste în fața vicistudinilor vieții într-un entertainment sisific, care îi zdrobește precum un bolovan cu plictisul propriei existențe.

Exemplu de cafea, descriere obiectivă: O cană mare, rotundă, în care se află cafea, lapte, cacao și sirop de mentă. Decorată cu un urs făcut din spumă de lapte. Denumirea pentru cafeaua de mai sus: Mocchamint. **Dacă am lua-o ca artă: **Un splendid aranjament de elemente diferite, toate de înaltă calitate, care produc încântare și plăcere. În istorie: Dacă am fi fost în Antichitatea Greacă: Cafeaua ar fi făcut referire la Homer și ar fi fost pusă sub egida zeilor.

Acum câtva timp discutam cu un prieten despre „Flight from Hell”. Adică romanul pe care-l scriu. Dar sincer, putea fi absolut orice roman pe care l-aș scrie sau l-aș citi, pentru că întrebarea ar fi rămas aceeași. – Care e ideea romanului tău? Am deschis gura. Am închis gura. Am deschis-o. Și pe urmă i-am spus crunta realitate: romanul meu nu are nicio idee. Conține multe idei, dar nu are o idee.