Roxana-Mălina Chirilă

Cartea de azi, ediția Mac Gregor: Cum se termină seria Dune, de Frank Herbert

[Notă: Această postare este scrisă de mac gregor]

Dune e cel mai fain SF din istorie. Desigur, e o parere subiectiva, dar e parerea foarte multor oameni, deci asa e.

Frank Herbert nu a terminat povestea. Ultimele volume sunt din ce in ce mai slabe, se simte ca autorul isi pierde suflul.

Ce a lasat in urma lui sunt o serie de notite, pe baza carora fiul lui impreuna cu scriitorul de SF Kevin J. Anderson au finalizat seria cu Hunters of Dune si Sandworms of Dune. Cartile acestea sunt la nivel de fan fiction, ceea ce conteaza fiind ideile lui Frank Herbert care se ghicesc in fundal si ce inseamna ele pentru serie.

N-am sa povestesc actiunea, dar am sa spun cum se termina si care e scopul intregii povesti. Daca n-ati citit macar prima carte (care e musai), OPRITI-VA ACUM. Urmeaza spoilere.

In universul Dune, oamenii au exterminat masinile in Jihadul Butlerian. De fapt insa, victoria este doar temporara, inteligenta artificiala reusind sa scape dincolo de planetele locuite de oameni. AI-ul se poate reintoarce oricand, cu capacitati necunoscute, dezvoltate in sute de ani.

In sensul asta, crearea de Mentati nu mai e doar din necesitatea de a inlocui cu ceva masinile, ci e si parte a unei curse a inarmarii impotriva reintoarcerii masinilor. (Mentatii sunt oameni antrenati sa faca proiectii mentale foarte complexe folosind capacitati intuitive).

Desigur, varful maxim de intuitie este capacitatea de a prevedea viitorul. Asta e Paul Atreides, care ar fi arma umana suprema impotriva masinilor.

Spre neplacerea lui, el descopera ca unele viitoruri pot deveni inevitabile. El insusi devine prizonierul unui astfel de viitor, soldatii lui omorand milioane intr-un jihad universal, fara ca el sa poata opri macelul. Il poate imblanzi pe alocuri, dar odata facuti destui pasi intr-o directie, viitorul devine inevitabil.

Mai mult, el vede foarte, foarte multe viitoruri posibile in care omenirea e exterminata de masini. Nu poate anula de unul singur posibilitatea.

Ce va face el ca raspuns, si singura varianta in care omenirea poate scapa, e sa declanseze un viitor in care oamenii sa nu se opreasca niciodata din explorarea spatiului si colonizare. Fuga la infinit. Sa nu poata fi prinsi niciodata intr-un singur loc si exterminati.

Ciclul Dune se termina cu reintoarcerea masinilor. Are loc batalia finala, in care se va vedea daca capacitatile umane dezvoltate pana atunci sunt mai puternice decat AI-ul.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |