„Bună ziua,” – Acesta este un salut standard. Se folosește la începutul unui e-mail. Nu înseamnă mare lucru, dar este politicos.

Cineva îmi spunea zilele astea că e de mirare că n-avem mai mulți scriitori tineri, care să scrie romane mișto, povești mișto, cărți pe care ai vrea să le citești.

Există o tendință a scriitorului începător de a reda imaginile din mintea lui cât mai fidel pe hârtie. Se gândește profund la fiecare detaliu al fiecărei scene, și le imaginează clar, apoi le pune pe hârtie.

Proporția traduceri/cărți românești e foarte mare (relativ la cea de afară).

În cărți și filme am remarcat în principiu două tipuri de vise: cele care sunt foarte directe (amintiri, vise în care persoana e urmărită, punerea în scenă a unor frici) și cele care sunt alambicate și metaforice (semne, previziuni, chestii care-și găsesc sensul ulterior).

Nu prea discut în public despre proiectele la care lucrez, pentru că orice muncă pe care o faci presupune și chestii mișto, și chestii mai puțin mișto – și greșeli pe care le faci prostește și le rezolvi noaptea la 12.

Artiștii se împart în multe categorii, dar în acest articol se împart în două: cei ca niște arici și cei care nu-s ca niște arici. Cei care nu-s arici sunt oameni normali, care pot să înțeleagă că unora nu le place ce creează ei acolo, că există critici care critică bine și critici care critică prost și că nu e cazul să ia lucrurile prea personal.

Un articol de pe hotnews pe baza căruia se face foarte mult caz este cel despre elevii din Finlanda care nu mai învață să scrie de mână. După cum spunea Eftimie, scrisul din articolul original se referea la scrierea cursivă de mână, nu la toate tipurile de scris de mână.

E un dat al oricărui text mai lung de o pagină la care lucrează mai mult de o persoană că la un moment dat apare următoarea disperare: „Dumnezeule, celălalt UNDE a modificat?!?!?!! Eu cum aflu acum?! T_T :((((((((((((((((((((”

Una din ciudățeniile limbii române e verbul a vroi, pe care foarte multă lume îl folosește. Eu vroiesc, tu vroiești, el/ea vroiește, noi vroim, voi vroiți, ei/ele vroiesc… Nu v-am convins, probabil că n-ați folosit în viața voastră așa ceva. Nici eu. Dar dacă nu vă sună cunoscut, e pentru că e folosit cam întotdeauna la trecut: eu vroiam, tu vroiai, el/ea vroia… și așa mai departe. Cică l-au lăsat afară din DOOM2, de parcă asta ar schimba cu ceva faptul că lumea spune „eu vroiam” într-o veselie.