După o discuție destul de lungă la articolul despre proprietatea intelectuală ca materie de liceu, mi-e din ce în ce mai clar că nu se înțelege foarte clar cum e cu proprietatea asta intelectuală și la ce e ea bună. De ce e pirateria nașpa, de ce informația „nu vrea să fie liberă”, de ce nu „toți autorii vor doar să fie citiți”.

Nu mai găsesc articolul original, dar ideea e că zilele astea am asistat la mai multe discuții de pe Facebook care au început cu postarea unui articol muieresc de lovire la sentiment, în care se punea întrebarea: „De ce sunt femeile deștepte singure?”

Am auzit de o firmă în care există un coleg de muncă legendar. Ei bine, tipul vrea într-o zi să-și comande o pizza la prânz. Stă el și se gândește ce se gândește, și până la urmă o întreabă pe o colegă:

În weekend a fost East European Comic Con, o convenție pentru fani de tot felul de chestii, de la benzi desenate la Game of Thrones. Oamenii s-au dus, s-au învârtit pe acolo, s-au întâlnit cu alți fani, s-au distrat și și-au văzut de ale lor. Câțiva jurnaliști au intrat pe acolo cu acreditare de presă și au scris despre eveniment.

Cred că arunc 10 din 11 pliante pe care le găsesc agățate de clanță. Cel rămas nu-l păstrez, ci de obicei îl pierd. Țin minte că de obicei e vorba de ceva pizza, sau poate de o curățătorie de covoare, dacă nu cumva e vorba de altceva.

La un moment dat îmi spune o prietenă că e un tip care tot vorbește cu ea, îi povestește totul despre viața lui și săracul e suferind și a avut multe probleme în viață și acum vine și i se destăinuie ei. Mai mult decât atât, el zice că a făcut o pasiune pentru ea, iar acum n-o mai lasă în pace, o tot sună, vrea să fie împreună și ea nu știe cum să se descurce, cum să-i spună că e prea mult și nu e interesată. Și el vrea să vină la ea acasă, o sună tot timpul, îi scrie chestii interminabile pe Facebook.

După ce faci un lucru o vreme, începi să știi ce poți. Știi ce capacitate de lucru ai, ce viteză, ce rezolvi și cât de rapid. Te îmbeți în continuare cu apă rece și crezi că unele lucruri îți vor lua trei zile când de fapt îți iau patru, dar în principiu știi.

La un moment dat, la Poarta Raiului va avea loc următorul dialog:

Cum eram eu prin Cluj, m-a rugat cineva să-i plătesc impozitul pe apartament, ca să nu trebuiască să bată câteva sute de kilometri numai pentru atâta lucru. M-am codit, că e oraș mare Clujul și că nu prea mă bucură pe mine să stau la cozi și să număr bani, dar am primit instrucțiuni clare:

Trebuie să înțelegeți o chestie: acum citesc Paulo Coelho, din lipsă de lizibilitate de Preacher pe laptop (și din proastă inspirație), după ce în prealabil am citit despre Arsenie Boca pe Adevărul și pe Times New Roman. Și am început deja să simt cum îmi crește înțelepciunea interioară într-un ritm incredibil, mai ales că mai demult asistam și la gargara spirituală a lui Gregorian Bivolaru și pot face comparații și extrapolări.