Ieri eram chitită pe două chestii: 1. să lucrez; 2. să mănânc o prăjitură. Așa că după ce m-am ocupat puțin de prima pasiune, am zis să mă ocup de a doua, cea cu prăjitura. Dar, 8 martie, totul plin, m-am plimbat trei sferturi de oră pe Republicii încercând să găsesc un loc unde să stau. Până la urmă, din disperare de cauză, am mers la Open Heart, de pe Michael Weiss.

E o vorbă care spune că nimic nu îmbătrânește mai repede decât viitorul – sau decât previziunile despre viitor. Și părerea mea e că Sfârșitul copilăriei de Arthur C. Clarke a îmbătrânit și n-a făcut-o foarte frumos.

Grasă și proastă de Rodica Ojog-Brașoveanu nu e un roman, e o colecție de povestiri scurte – și nu sunt povestiri polițiste, ci anti-povești de dragoste. Ceea ce înseamnă, pe scurt, că ar trebui să citesc rezumatul cărților înainte să le cumpăr, că am crezut că e un roman polițist. [notă târzie: rezumatul de pe site nu spune prea mare lucru despre carte – poate a fost scris de cineva care nu citise cartea asta?…]

După cum s-a putut vedea, cartea asta a fost trecută în bara din dreapta a blogului la rubrica „Citesc acum” ceva mai bine de o lună. În mod normal n-aș sta să explic ce mi-a luat atâta, dar acum n-aș vrea să creadă cineva că e vreo problemă cu cartea. Problema e la mine.

Inițial mă apucasem să scriu despre Assassin’s Creed II, că pe II l-am terminat de curând dar mi-am dat seama că inevitabil trebuia să vorbesc de primul AC dacă voiam să zic de al doilea. E o singură poveste care se termină în coadă de pește la final de joc, ca să aștepți continuarea cu sufletul la gură.

Am citit Fata dispărută de Gillian Flynn pentru că am văzut filmul. Și îmi place mai mult filmul.

The Frozen Globe e ultima carte din seria Canticle a lui Michael Young – ultima carte publicată, că e o sugestie la final că povestea ar mai continua.

Cartea asta mi-a fost recomandată în ideea că seria lui Sven Hassel a fost citită în disperare în anii ‘90, când se vindea atât de bine încât unii ar fi scris volume noi sub numele autorului. Așa că am luat Blindatele morții, în ideea că dacă-mi place un volum le iau și pe următoarele, o idee strălucită, pentru că n-am chef de următoarele volume.

Changeling e al doilea volum al seriei Incubus al Amandei Meuwissen. E o serie pe care o tot citesc și o recitesc, dar de data asta nu dintr-o pasiune deosebită față de serie în sine, ci pentru că am citit-o o dată de curiozitate, apoi i-am făcut verificarea audio ca să fiu sigură că sună bine cartea înregistrată.

Există o anumită plăcere în a citi Alchimistul de un Paolo care nu-i Coelho (și nici Paulo), măcar că știi că poți să faci bancuri nefericite pe urmă cu prietenii. Și mai e și o altă plăcere în faptul că Alchimistul ăsta nu e filozofic decât tangențial – e o cărțulie fantasy de felul ei.