„Când zulușii vor produce un Tolstoi îl vom citi, spunea cineva. E o viziune centrată pe vest, axată pe cultura occidentală. De ce ar trebui zulușii să producă un Tolstoi? De ce să scrie o Anna Karenina, de exemplu? Cultura Zulu nu trebuie să se supună standardelor noastre culturale pentru a fi acceptată, ne-am dat seama. Vedeți, în vremea colonialismului se credea că popoarele evoluează în aceeași direcție și că unele erau încă blocate în timp în epoca primitivă, sau în culturi medievale, lucru cu care nu mai suntem de acord: azi acceptăm că toate culturile sunt egale…”

A fost odată ca niciodată o limbă care nu folosea sunetul „V”, nici sunetul „J” și în care „L” și „R” coincideau, în care consoanele trebuiau musai urmate de una din cele cinci vocale (dacă nu cumva consoana era „N”), în care „tu” se pronunța „țu”, iar „hu” se pronunța „fu” – și ț și f nu se foloseau în alte contexte. Și „ji” era „gi”. După cum te-ai aștepta, limitările astea au făcut-o să înghesuie mai multe sensuri pe cuvânt, în așa fel încât un cuvânt gen „kami” să însemne și păr, și hârtie, și zeu; „ha” însemna și frunză, și dinte; iar „Nihon” era și numele țării și însemna și „două obiecte cilindrice și lungi”.

O chestie ușor enervantă la limba română, din punctul de vedere al traducerilor: unele cuvinte luate din alte limbi fie nu au o traducere standardizată, fie au mai multe, fie e mai complexă treaba. Nu vorbesc doar de sendvișuri care sunt sandvișuri care sunt sendiviciuri care sunt sandviciuri. Vorbesc de tot felul de mici rahaturi pe care le dai pe Google, le cauți până-ți sar ochii din cap și degeaba. Dai peste Kant – „noumena/phenomena”.

Kil = kilogram = unitate de măsură a masei. (nu a greutății, greutatea se măsoară în Newtoni) Un litru de apă are un kilogram. Un litru de miere are cam 1,4 kilograme. Chilă = chilă = unitate de măsură a volumului. Folosită în trecut pentru cereale. În Țara Românească, o chilă avea 680 litri, în Moldova avea 430 litri. (știu chestia asta din cauza lui Neagu Djuvara și a cărților lui)

Notă pentru sine (și pentru oricine altcineva mai are problema asta). Cuvântul cu care am tradus „rant” din engleză e „tiradă”. Dicționarele peste care am dat spun „poliloghie” sau „polemică” sau „critică” sau „vorbărie goală”, dar eu rămân la varianta cu tirada. Am stat acum vreo 20 de minute să-mi storc creierii și să caut prin tag-urile de pe blog, că știam că folosisem cuvântul ăsta undeva, așa că mi-l pun undeva unde Google mă poate ajuta data viitoare când îl uit.

Acum ceva vreme am primit împrumut „Pendului lui Foucault” de Umberto Eco, ediția 2005, scoasă la editura Polirom (puțin altă copertă decât cea din link). Acum vreo două zile mi-am adus aminte de ea, că era pe noptieră și pe mine mă ținea trează o insomnie ca la carte. Cartea începe prost, dar promite să continue bine, că nu degeaba e Eco mare scriitor. Însă traducerea începe prost și continuă cam la fel.

[sorry, English readers. This is a plug for Romanians. It basically says: Listen to „Welcome to Night Vale”! It is awesome.] Am tot citit și ascultat chestii mișto zilele astea și am una de recomandat: „Welcome to Night Vale”. E o serie audio fascinantă care seamănă cu o emisiune la un radio de provincie, cu știri locale, puțină muzică și un prezentator cu voce caldă și suavă. Provincia e de fapt un orășel american dintr-o zonă deșertică, Night Vale, unde se întâmplă tot felul de lucruri.

O, viața e-o cântare glorioasă, O improvizație a armoniei Și iubirea e întotdeauna frumoasă; Iar eu sunt Maria a României. –Dorothy Parker, „Comentariu”, 1937 Îmi place ironia lui Dorothy Parker. Și rimele jucăușe în care-și îmbracă satira. „Hei,” parcă o auzi zicând, „crezi că e careva pentru care toate lucrurile sunt roze? Ha. Nu e nimeni pe lumea asta. Nimeni.” Și adevărul e că nici eu nu prea alerg după fericire.

Melodia asta e obsedantă. Și versurile sunt mai întunecate decât par la prima vedere. Versuri (franceză): J´suis l´poinçonneur des Lilas Le gars qu´on croise et qu´on n´ regarde pas Y a pas d´soleil sous la terre Drôle de croisière Pour tuer l´ennui j´ai dans ma veste Les extraits du Reader Digest Et dans c´bouquin y a écrit Que des gars s´la coulent douce à Miami Pendant c´temps que je fais l´zouave

Am văzut acum câteva minute un R.I.P. scurt pe timeline-ul unei prietene. Am dat pe Google, să văd dacă la noi s-a scris ceva despre el de către cineva mai avizat ca mine. Doar agenții de presă care repetă aceleași știri despre premiul Nobel din 1995, că și-a donat operele Bibliotecii Naționale a Irlandei. Și, inevitabil, că e „unul dintre cei mai cunoscuți poeți din lume”. Cu toate astea, nu văd pe cineva care să fi scris vreun articol de parcă ar fi auzit de Seamus Heaney înainte de ziua de azi.