De mulți ani încoace aud că se creează programe care vor traduce totul automat. A venit Babel Fish de la Altavista (îl mai țineți minte?) care a trecut la Yahoo! și a devenit până la urmă Bing. Google Translate, de care fac mișto nu rareori. Acum au venit și cei de la Skype, care traduc limba vorbită. Traducătorii nu mor de teamă – și eu și mai puțin decât alții. Doar de curând am văzut programe cărora să le poți dicta și care să-ți transcrie frazele cu o acuratețe mare (de fiecare dată când mă rănesc la o mână sau mă dor degetele mă apuc să caut un soft de genul).

Ieri am rămas singură prin casă și, ca adultul responsabil care sunt, am zis că profit de ocazie și fac ce vreau (faptul că oricum fac ce vreau în fiecare zi este o cu totul altă problemă) și mă distrez solo, ca o introvertită ce mă aflu. Jocuri? Cărți? Filme? Nu filme, că n-am răbdare. Dar jocuri? Cărți? M-am gândit puțin și am ales varianta „proiecte”. Am o carte tradusă pe care tot zic că o termin de corectat, cu un maraton mic sigur o dau gata!

Mai demult credeam că trebuie că traducătorii de softuri și de jocuri sunt cam pafariști de felul lor. În fond, dacă folosești unele programe în română dai peste tot felul de butoane a căror denumire are o logică în engleză, dar în română denumirea respectivă are doar o legătură tangențială cu funcția butonului. Mă întrebam ce fel de om trebuie să fii ca să vezi o fereastră cu un titlu și să traduci titlul ăla de parcă ar fi vorba de cu totul altceva în propoziție.

Numărul auzit cel mai des, pe care-l dau și eu dacă n-am altceva de lucru: 10 pagini/zi. Numărul real: între 0 și 20 de pagini pe zi. Traducere brută. Pe urmă vine corectura. „Acum am început să traduc prima mea carte”: 6-7 pagini/zi. „I speak English very good!”: 3-4 pagini/zi – sau mai multe, dar atunci n-aș vrea să-ți fiu client. „Am un job stabil, dar pare că traducerile se plătesc ok ca venit suplimentar – la 8 lei/pag.

Ne plimbam prin Piața Sfatului când ne-au căzut ochii pe KFC și am avut următoarea discuție: „Tu-ți dai seama cum ar suna un KFC tradus? Pui prăjit a la Kentucky.” „Pui prăjit ca-n Kentucky, că „a la” e pe franceză și nu merge.” „Și Kentucky scris Chentachi.” „Cu doi de i.” „Pui prăjit ca-n Chentachii.” „Acronimul, în loc de KFC, e PPCC. Sună de-a dreptul comunist.” „Pe de altă parte, dacă scrii Kentucky cu K, ai PPCK, și ăla sună…”

Nu prea stau eu cu ochii pe proiectele de legi, dar stau cu un ochi pe diverse grupuri de traducători de diverse feluri. Mai o bârfă, mai un banc, mai niște informații relevante – e câte ceva acolo care să mă mențină interesată. De obicei nu se întâmplă nimic major în lumea traducătorilor… de obicei. Acum însă e un proiect de lege prin care vor să schimbe din rădăcini situația traducătorilor autorizați.

Mă întreba cineva: e mai dificil de tradus o carte din română în engleză, sau una din engleză în română? Am stat, m-am gândit, m-am foit… răspunsul e: depinde. Dar depinde rău, nu puțin, depinde de carte, depinde ce suport am, depinde cu cine colaborez și ce idei are. 1. Cea mai simplă variantă. Cel mai simplu, am decis în cele din urmă, e să traduci cărți de dezvoltare personală/spiritualitate: autorii vorbesc simplu și se repetă de la carte la carte, de la autor la autor.

Nu prea discut în public despre proiectele la care lucrez, pentru că orice muncă pe care o faci presupune și chestii mișto, și chestii mai puțin mișto – și greșeli pe care le faci prostește și le rezolvi noaptea la 12. Dar se apropie finalul de an și mi-am scris numele, prenumele și profesiile în partea de sus a blogului, ca să fie vizibile. Pentru că suntem pe 12 decembrie și nu cred că o să mai fac fapte de vitejie neanunțate în următoarele două săptămâni, o să trag o linie și o să adun experiența.

Nu știu cât adevăr există în povestea asta, pe care am auzit-o de la cineva (nu mai știu cine), care a auzit-o de la altcineva (nu mai știa cine) și probabil tot așa până când povestea se pierde în legendă, sau până există totuși un grăunte de adevăr la mijloc. Se spune că a fost odată fie o poezie în care era vorba de „mușcata din fereastră”, fie de o piesă de teatru cu acest titlu (care în cazul acela ar fi scrisă de Victor I.

Acesta este un basm cules din Scoția care apare aici. Este construit pe calapodul Albă ca Zăpada: o fată extrem de frumoasă, o mamă geloasă pe frumusețea ei, încercări de omucidere și supraviețuirea fetei. A ajuns pe net via o carte publicată în 1892. Traducerea e mai liberă ici-colo, unde am mai schimbat câte un cuvânt cu altul, dar în principiu nu e mare diferență. [ce mă frapează e că mama întreabă mereu de cea mai frumoasă regină din lume, iar păstrăvul buclucaș îi zice mereu de fi-sa.