Roxana-Mălina Chirilă

Că tot am făcut ture prin Poiană, am descoperit că lipsesc două lucruri destul de importante. Primul: locurile de parcare. Ca să înțelegeți cât de tare lipsesc locurile de parcare, trebuie să luați în considerare faptul că eu nu conduc. În principiu nu știu unde sunt parcările în oraș, dacă sunt suficiente sau alte detalii de genul. În Poiană însă e absolut evident că lipsesc: sunt mașini peste tot. Sunt parcate una după cealaltă pe trotuar, puținele parcări dedicate sunt arhipline, mașinile merg lent printre turiștii care sunt obligați să meargă pe carosabil. E nebunie. Dacă e vreun brașovean care merge acolo cu mașina e masochist. (am văzut câțiva)

Există o întrebare pe care am auzit-o din când în când în interviurile luate de români: „Cine este [inserați numele complet al interlocutorului aici]?” Unii de la o televiziune, s-ar putea să fi fost TVR, i-au luat odată un interviu lui Mircea Cărtărescu. Tot ce-mi aduc aminte din tot interviul e că o tipă l-a întrebat: „Cine este Mircea Cărtărescu?” și am stat cu sufletul la gură să văd ce răspunde. În fond, e genul de întrebare pretențioasă care cere ori un răspuns școlăresc „[Numele interlocutorului] este un bărbat născut în 1956, care este conferențiar universitar, printre altele”, ori o autodescriere simandicoasă despre starea sufletului celui întrebat.

Cu tot misterul feminin și cele o sută de arte ale machiajului și cele o sută de întrebări despre sex, subiectul „cum să te ocupi de partea feminină a vieții tale” e destul de limitat. Te apuci de genetică și sănătate, treci în revistă posibilele probleme, după care treci la coafuri/machiaj, început de relație, teme de sexualitate, menținut relație, încheiat relație.

Cică de 24 ianuarie, în Sf. Gheorghe e cineva care vrea să aducă cel mai lung drapel din județ și să defileze cu el – un drapel românesc, evident. Individul care vre asta e un puști de 15 ani care s-a fotografiat cu steagul României în jurul gâtului de 15 martie anul trecut (15 martie e ziua națională a Ungariei) și a pus poza pe Facebook. Teribilisme de puștan naționalist, care au fost întâmpinate cu alte teribilisme de alt tânăr naționalist și s-a lăsat cu amenințări și cu urmăriri penale.

Mi s-a întâmplat alatăieri să nu am răbdarea necesară pentru a citi un articol semnat de Andrei Pleșu. M-a prins între niște probleme de tehnică și niște probleme de comunicare, când am sărit peste o mare parte din dramele lumii pentru că fără ceva mai vesel îmi luam câmpii. Așa că m-am trezit uitându-mă la un articol al lui Eftimie ca la o pictură post-modernă: știam că există ceva referințe ironice la adresa a ceva, dar nu știam subiectul de bază.

Mi se pare mie, sau ne-a lovit o epidemie de diminutive? Merg la magazin, un casier (nu o casieriță) începe să vorbească de punguțe și bănuți. Discut cu o colaboratoare – „ai primit bănuții?”

Eu nu le am deloc, dar deloc, cu medicina, așa că prefer să-i ascult pe cei mai competenți în domeniu vorbind despre subiectele astea. De ceva vreme sunt abonată la Insula Îndoielii, care ia unele dintre tipurile de medicină alternativă/teorii medicale alternative mai răspândite și le demontează. Autorul (sau autoarea?… nu știu) nu e un expert acreditat în domeniu, nu e doctor și nu are vreun titlu în vreun domeniu științific, dar cercetează subiectele minuțios și atent, cam ca cineva care știe pe unde să caute informații și cum să le adune pe cele relevante.

La un moment dat, un tip observă că o amică își parcase mașina, un Citroen C4 cu două uși, pe vreun loc jumate. Când iese ea din mașină, el începe să-i explice că poate parca mașina mult mai bine, pe un singur loc, că ar trebui să încerce măcar să mai economisească spațiu, că îi încurcă pe alții. Că dacă încearcă puțin, sigur reușește, nu e mare filozofie, SE POATE. Trebuie doar să-și dea puțin interesul.

Zilele trecute discutam de vreo, vreun, apostrofuri și modul în care s-a transformat limba română (cel puțin cea scrisă) în ultimul secol. Pentru că momentan a-nnebunit populația și tătă lumea o bunghește pe engleză, cineva m-a întrebat ce părere am de efectele romglezei asupra tinerei generații.

• Pe site-ul TimesNewRoman, imagini cu cei de la Antena3 cu limbi lungi de doi metri și bancuri despre Voiculescu și limbi.
• În campania electorală, țineți minte site-ul „România futăcioasă”, pare-se al grupului Autobaza, cu Elena Udrea și o fotografie modificată ca să arate de parcă ar avea spermă pe față?
• Academia Cațavencu nu mustește nici ea de bun gust întotdeauna.
• Bancurile misogine (pe care le aud relativ des).
• Bancurile rasiste (știți că avem).
• Bancurile misandrine (cum făcea profa de chimie în liceu).

Evit articolele de pe TNR care mi se par de prost gust, cred că cei de la Autobază au trecut dincolo de o anumită limită și Academia Cațavencu… eh. În ce privește bancurile proaste, mă înconjor de oameni care nu le fac decât știind că sunt proaste.