Mai demult, când tocmai dădeam să ies dintr-o cafenea, am văzut la o masă un vechi cunoscut, un tip pe care-l știu de pe vremea liceului. Era abătut, așa că am decis să merg să-l salut, să văd dacă vrea să discute. E genul de lucru pe care-l faci cu cineva căruia i se îneacă jumătate din corăbii și nici celelalte nu mai au mult.
Toată lumea știe că dacă nu i-ai citit pe Tolstoi, Dostoievski și Cehov n-ai cultură. Sau, pardon, scuze, erau Balzac, Camus și Borges. Nu, mii de scuze, Preda, Petrescu și Eliade. Dacă nu erau de fapt Shakespeare, Milton și Dante. Sau Ovidiu, Virgil și Homer. Bineînțeles, ar fi putut fi Shikibu, Soseki, Kawabata. Sau Hesse, Mann, Huxley.
În general nu mă omor cu remixări și alte chestii de genul, dar acum vreun an sau doi am dat peste niște melodii remixate de un tip, Rayden Cybersoul. Eu căutam de fapt originalele, dar am ajuns să prefer versiunile noi.
Există un prieten de familie (în sensul în care cineva din familie e prieten cu el, nu în sensul în care e prieten cu toată familia) care are doi copii, un băiat și o fată, care sunt puțin mai mici tineri ca mine.
Centrul Amsterdamului mi s-a părut puțin murdar la prima vedere. Și la a doua. Și la a treia. Și până la final. Chiștoace de țigări pe străzi, restaurante care erau mai curate afară decât înăuntru. Am speculat îndelung dacă e vorba de o indolență a proprietarilor din zonele turistice, sau de o indolență a olandezilor – cred că e vorba de prima variantă. E ceva din hoardele de turiști care face gazdele să se lase mai tare pe o ureche, cred. Din fericire nu prea tare, doar în privința aspectului mai neîngrijit.
Aveam alte planuri pentru seara asta, dar mi-a sărit în ochi faptul că Ministerul Educației e complet de acord să se intre la universitate fără examenul de Bacalaureat luat. Ok, de fapt la „colegiu”, dar dau zece puncte persoanei care-mi spune ce e un colegiu în România, pentru că și în restul lumii înțelesul cuvântului diferă.
O grămadă de oameni au aterizat pe blog în ultima vreme căutând liste cu cărți (și au dat ba de una, ba de cealaltă). Pentru că mă adaptez cerințelor vremii, voi face aici o listă cu cărți de citit „pentru intelectuali”, adică acele cărți care dau bine pe o listă de cărți cu care vrei să te lauzi prietenilor.
Amsterdam: faimos pentru marijuana din Coffee Shop-uri și pentru Districtul Roșu fix din centrul orașului. Realitatea e foarte asemănătoare, doar că sexul și marijuana umplu doar jumătate din centru, fiind cot la cot cu Steak House-urile care vând fripturi de vită argentiniene (probabil olandezii importă la greu carne de vită din SUA pentru Europa și își iau partea leului), cu magazinele de brânză și cu locurile care vând gofre. Mai găsești și câte un restaurant chinezesc pe ici, pe colo, dar friptura pare să fie baza. (am găsit și ceva locuri în care se face sushi, dintre care unul excelent)
Cred că la un moment dat Adrian Teleșpan a început să scrie. Și a scris, și a scris, și a scris. I-a ieșit o carte de vreo 250 de pagini, care era toată numai o povestire aiurită, la care strigi „Cum, băăăă?! Așa ceva nu se poate!”
Am o oboseală extraordinară în oase, de zici că m-am luptat toată luna august cu tot felul de chestii care trebuiau terminate (stai, că așa și e). Singura chestie pe care n-am făcut-o în august a fost să scriu și mi-e ciudă pe mine că m-am aglomerat prea tare și mi-am organizat suficient de prost timpul ca să nu fac acele lucruri pe care chiar aș fi vrut să le fac. Am visat povestiri și scris și s-a ales praful.