Roxana-Mălina Chirilă

În clipa de față, din câte știu, există o singură editură din România care își dorește cu adevărat să vândă cărțile scriitorilor români. Acea editură e Datagroup. Știu că vrea să vândă cărți și să colaboreze cu scriitori locali pentru că site-ul lor are o rubrică ușor de găsit în care se povestește despre treaba asta. Au până și o adresă de mail rezervată pentru treaba asta: manuscris@datagroup.ro. Dacă merg la Polirom, de exemplu, știu că momentan vor o secretară, dar se pare că de scriitori n-au nevoie.

Pentru că tot citesc zilele astea o carte despre fonturi, mi-am adus aminte că tot vroiam să scriu despre unul dintre simbolurile mele favorite: ampersandul, &. Mai demult, când corectam cărți pentru Project Gutenberg, am remarcat că multe cărți din secolul 19 îl foloseau mai ales când era vorba de „etc.” – pe care-l scriau „&c.” Ceea ce are logică: „et caetera” înseamnă „și altele”. Mi-a plăcut atât de mult cum arată încât uneori folosesc și eu &c. în scrisul curent.

E multă lume care se plânge că tehnologia ne strică viața, că nu mai socializăm cu adevărat, că citim doar prostii etc. Recomandarea e să ieșim de pe Facebook/să intrăm în contact cu natura/să socializăm în viața reală. Ceea ce n-o să fac, pentru că îmi plac tehnologia, țin legătura cu oamenii pe Facebook și iau pauză de un League of Legends din când în când.

Citisem mai demult „Zei americani” de Neil Gaiman, în traducerea lui Liviu Radu, o carte care se pare că s-a epuizat în România, că n-o mai găsesc nicăieri online. Povestea cărții e cam așa: a fost publicată în 2002, a luat premii mari pe direcția de science fiction și fantasy, a fost iubită de unii, urâtă de alții. În 2006 a fost publicată la noi, în 2012 a ieșit în engleză o ediție aniversară de 10 ani, „versiunea preferată a autorului” cum s-ar spune, cu adăugiri și mici modificări. Eu pe asta o am, ebook, cumpărată prin martie anul acesta, dar se găsește și pe hârtie. Întâmplător, a fost și pe Humble Bundle cu niște cărți care mă interesau, deci o mai am și în alt exemplar digital – începe să fie amuzantă colecția mea de „American Gods”, în contextul în care nici măcar nu e una din cărțile care mi-au plăcut suficient de mult ca să mă reped în prima librărie să le cumpăr.

Parcă aveam ceva fani Star Wars printre cititori. Timp de două săptămâni (începând de azi) Humble Bundle oferă benzi desenate bazate din seria SW, ca de obicei, la prețuri mărunte. Văd ceva omnibus cu primele 26 de numere ale seriei, niște mini-serii de 4-5 numere și alte câteva chestii care par interesante.

Să ne fie perfect clar: Universitatea București nu e locul meu de vis. Sunt profesori buni pe acolo, sunt și profesori care trag mâța de coadă, oameni profesioniști și oameni mai slab pregătiți. Uneori mi-a fost scârbă de anumite chestii – de exemplu, de fapt că foarte pe față nu se citesc licențele și disertațiile. Sau faptul că uneori profesorii predau materii pentru care nu sunt deosebit de pregătiți.

Tocmai mi-a sosit o carte prin poștă. O așteptam, că eu mi-o comandasem, deci până aici nicio surpriză: Just My Type, de Simon Garfield, luată prin Book Depository, că livrarea lor e gratis (spre deosebire de livrarea de la Amazon, care te usucă).

Eu de multă vreme aveam un pitic pe creier cum că aș vrea să predau. Am făcut faimosul modul psihopedagogic în facultate, mi-am făcut practica printr-un liceu și am știut în clipa aia că mi-ar surâde o carieră de profesor dacă ar putea să fie mai puțin, hm, lipsită de respect din partea populației și lipsită de bani din partea angajatorilor. (nu vreau să spun că aș câștiga mai bine din traduceri decât aș face-o în învățământ… a, ba da. Câștig mai bine din traduceri decât aș face-o în învățământ. Și e mai puțin stresant)

Taică-meu avea vreo două biciclete în plus și mi-a dat una din ele azi. Eu nu m-am mai dat pe bicicletă de niște ani buni – cam de vreo șase… Și nici atunci nu mă dădeam prea bine. Dar am zis că mersul pe bicicletă o fi ca mersul pe bicicletă și deci nu se uită niciodată.

Acum ceva timp aveam o dilemă legată de spațiul online de desfășurare. Pe scurt, îmi place blogul ăsta. E jucăria mea, mă distrează. Mai bag un articol, mai mă uit la o statistică, mai scriu, mai filozofez.