Și secuii sunt români
Din când în când apar prin presă tot felul de articole despre autonomie, unguri, secui, marșuri, partide, Ungaria și tot așa. Uite unul azi, în Adevărul. Despre unguri din Ungaria care agită spiritele ungurilor din România.
Din când în când apar prin presă tot felul de articole despre autonomie, unguri, secui, marșuri, partide, Ungaria și tot așa. Uite unul azi, în Adevărul. Despre unguri din Ungaria care agită spiritele ungurilor din România.
Sunt tot felul de liste interminabile din care păsămite îți dai seama dacă te iubește sau nu. Te sărută după ce-ai mâncat ceapă sau usturoi? Îți face surprize mici? Îți zâmbește? Îți spune că te adoră? Îți acordă atenție, se poartă frumos? Etc.etc.
Cel mai greu e să ștergi.
Mă uit pe pagini și pagini de text (8 la dublu spațiu, 2631 de cuvinte) și nici nu știu ce să șterg și ce să las. Sentimentul de frustrare când n-ai o parte rea de care să te legi, n-ai o parte foarte bună pe care să construiești. Îmi vine să arunc la gunoi capitolul și s-o iau de la capăt, doar că n-am condițiile fizice și psihice să rescriu aceeași chestie de o mie de ori până iese. Plus, senzația că nu e totul rău…
Pe ușa Cafetecii (cea din Brașov, aproape de Piața Sfatului) sunt câteva semne. Ai voie cu țigări. Ai Wi Fi. Ai priză. Ai voie cu câini. +18 – interzis minorilor?!…
Se pare că s-a inventat un laptop care se încarcă de la soare, are o baterie care ține 8-10 ore și pe care poți să-l scapi în lac, că e rezistent la apă. În plus, cică e solid și rezistent, să-l tot scapi pe jos că degeaba, nu-l strici. (și e mai ieftin decât majoritatea laptopurilor de la noi)
The first episode of „Flight from Hell” is out!
Marriage in the Christian world is a pretty clear thing: you go to a priest and there’s a ceremony. Ritual things are said and done – and at the end, you’re married. The secular marriage us Westerners have is pretty much the same: you go to someone, declare your intent and then, through the power invested in the ritual by tradition and common convention, you’re married.
Există o părere, destul de răspândită din câte am văzut eu, care spune că o carte veche trebuie tradusă în limba română cu cuvinte vechi, arhaice – în niciun caz cu neologisme. Probabil că ideea e să „păstrezi atmosfera” de vechi, sau să faci cititorul într-un fel sau altul să spună „Aha! Citesc o carte veche!”
Odată ca niciodată, am ajuns să mă uit la Observator, la Antena1 azi.