Roxana-Mălina Chirilă

Azi m-am trezit de dimineață în vuietul oamenilor care strigă că Salad Box n-a scăzut prețul la salată, deși a scăzut TVA-ul. Mi s-a arătat articolul lui Arhi, care are poza asta:

Când eram la liceu aveam o profă de română excelentă, tobă de carte. Venea și ne dicta toată lecția cap-coadă în fiecare oră. Dacă rețineai ce spunea ea acolo, erai apt să treci Bacalaureatul și să mai și știi ceva în viață despre istoria literaturii.

Există snobi și snobi. Am avut ocazia să cunosc bogătani la viața mea – de-ăia antipatici, cum vezi prin filme, care fac tot felul de măgării pentru că nu le zice nimeni că sunt măgari. Bo$$i de bo$$i, care strâmbau din nas la mașini de rând că nu sunt scumpe, discutau despre grădinițe odraslelor de parcă ar fi fost Harvard și nu făceau shopping decât atunci când dădeau de Gucci.

Bunică-mea obișnuia să facă niște prăjituri tocmai pe sufletul meu: pandișpane pufoase cu vișine sau caise – nu foarte dulci, fără zahăr pudrat deasupra, fără decorațiuni. Se făcea câte o tavă, se mânca în câteva ore și p-aci ți-e drumul. Niciodată nu erau în exces, ci doar cu moderație, mai ales că o tavă de pandișpan pufos poate fi dată gata și de două persoane hotărâte, nu doar de o familie întreagă.

Assassin’s Creed: Renaissance de Oliver Bowden demonstrează foarte clar că un joc poate fi mult, mult mai bun decât cartea aferentă, deși se întâmplă cam același lucru în amândouă.

Din când în când mai intru pe site-ul Adevărul. N-aș putea să vă spun de ce, că sigur n-o fac ca să mă informez. Cred că o fac ca să râd: minunile lui Arsenie Boca se împletesc cu Andrei Pleșu și ajung poziții sexuale. Știrile se întâlnesc cu cercetătorii britanici și totul se umple de inepții.

URSSA de Sergiu Someșan e una dintre puținele cărți românești scrise în zilele noastre pe care le-am citit cu plăcere și viteză. Nu are pretenții de Literatură profundă, plină de Idei care trebuie digerate de un auditoriu avid după înțelepciunea autorului, ci e literatură menită să fie citită – și deci are ceva plăcut, ușor.

Acum câteva zile a avut loc următorul dialog:

El: Ne-au dat liber luni.
Eu: De ce? De ziua copilului, ca să vă jucați? Ar fi mișto.
El: Chiar că, dar nu, de Rusalii.
Eu: Aha.

 Pot să mă fac Roald Dahl când mă fac mare?… Nu?… Nu.

Când eram mică citeam bancuri într-o veselie. Îmi plăceau la nebunie, erau ca benzile desenate: scurte, la obiect, aveai o lume întreagă în câteva paragrafe. Bancuri cu nebuni, bancuri cu olteni, bancuri cu blonde, bancuri cu Ștefan cel Mare sau alte figuri istorice, bancuri cu Făt-Frumos și încă o mie de alte tipuri de bancuri.