Game of Thrones: serialul bate cărțile
Nu sunt mare fană Game of Thrones. Mai exact: nu sunt aproape deloc fană Game of Thrones. Am văzut parțial sezonul 1, am văzut sezonul cel mai recent în totalitate, am citit toate cărțile și, în cunoștință de cauză fiind, nu sunt mare fană. E în regulă, mă distrează, mă uit de la cap la coadă, dar n-am reacția de drag sau de jind pe care o am față de poveștile care mă prind. Dacă mai vine un episod, e în regulă, dacă mai e până la următorul sezon, e în regulă și așa.
