Una dintre problemele pe care o au cărțile românești traduse din japoneză e că deseori sună scorțos. N-o să uit ce plictisitor părea Botchan de Natsume Soseki în română, față de una dintre variantele în engleză. (și japoneza mea, din păcate, nu e la un nivel suficient de avansat ca să încerc și a treia variantă a aceleiași cărți)
Eu și el în fața tablei de Go, după o pierdere spectaculoasă din partea mea.
După ce au trecut primele valuri de vizitatori prin noul mall din Brașov, am mers și eu la Coresi să văd care e atmosfera pe acolo. Am intrat de curiozitate și într-o librărie perfect poziționată lângă zona de restaurante, care mi s-a părut foarte faină ca aranjament, cu un aer occidental, căreia îi spune Bookcity dintr-un motiv pe care l-am înțeles cam târziu.
Cred că dacă există vreun domeniu în care se specializează zoso (în afară de blogging), acela e femeia la 30 de ani. Articol după articol despre femei la 30 de ani, sau în jur de, singure și fără speranță de relație, corporatiste care-și fac unghiile și gagici care sunt lipsite de inteligență și au nevoie de el, care să le spună care e problema lor.
După cum am mai zis, am un cont pe Goodreads. Pentru cine nu știe, Goodreads ăsta e un fel de site de cărți unde sunt înscrise _tone _de volume, unde vezi ce mai citesc prietenii, vezi ce părere au alții despre cartea pe care o citești tu, mai dai mai departe un citat, mai comentezi la recenzia altuia – ca o rețea socială, dar cu cărți.
Ziceam acum vreo săptămână că am găsit o traducere frumoasă și fluentă a lui Faust de (Johann Wolfgang von) Goethe în limba engleză. E cea a lui David Luke, iar motivele pentru care îmi place sunt povestite aici.
În perioada asta s-au strâns pe la reuniuni cu familia, prietenii vechi, prietenii noi și alți oameni pe care-i văd tot timpul sau pe care nu-i văd decât arareori. Și la un moment dat a zis unul cuvintele magice:
Există o tendință a scriitorului începător de a reda imaginile din mintea lui cât mai fidel pe hârtie. Se gândește profund la fiecare detaliu al fiecărei scene, și le imaginează clar, apoi le pune pe hârtie.
Nu știu dacă ați auzit, dar mie mi-au trecut pe la ureche niște știri cum că s-ar reduce (sau s-ar desființa?…) suportul financiar pentru revistele de cultură din România. Multe plângeri și multă dramă.
Opinia publică e ca un fel de turmă de rumegătoare mari care, odată stârnită, calcă totul în picioare și sare puțin în sus și în jos pe cadavrele relevante. Nu știi exact ce o stârnește, nu știi în ce direcție o ia, poți vedea unele caracteristici constante ale țintelor, dar nu o poți prevedea în cele mai mici detalii. Uneori se agită, alteori e aproape anemică.