Când eram în gimnaziu aveam o profesoară foarte faină la fizică și la chimie, care știa cum să ia niște puști de gimnaziu și să-i farmece puțin. Cred că la prima sau a doua oră de fizică pe care am avut-o cu ea, ne-a întrebat dacă putem pune un ac în echilibru pe buza unei sticle, în așa fel încât să stea în vârf. Normal că nimeni nu putea, dar…
Ieri am rămas singură prin casă și, ca adultul responsabil care sunt, am zis că profit de ocazie și fac ce vreau (faptul că oricum fac ce vreau în fiecare zi este o cu totul altă problemă) și mă distrez solo, ca o introvertită ce mă aflu. Jocuri? Cărți? Filme? Nu filme, că n-am răbdare. Dar jocuri? Cărți?
Mentalități greșite legate de afaceri, bani și lucruri gratis. Le tot văd. Tocmai ieri spunea cineva, legat de faptul că un site promovează scriitorii debutanți: „un site 100% comercial nu ar face așa ceva pe gratis”. Și am stat și m-am întrebat de ce nu ar face-o. În fond, poți fi comercial și dacă vezi puțin mai departe de interesul tău imediat. Poți câștiga bani și fără să fii un dobitoc – poți câștiga bani chiar și făcând lucruri faine pentru că așa vrei tu.
Că tot vorbeam nu demult de Goodreads și utilizările lui. În România s-a lansat Goodread.ro, un site de recenzii de cărți și știri despre cărți. Deja m-a zgâriat pe urechi, e ca fabrica Abibas. E ca și cum eMag n-ar fi pornit ca emag.ro, ci ca amazonia.ro. Are un aer oportunist, de afacere care se învârte la limita încălcării de trademark ca să culeagă firmiturile altora.
În perioada asta m-a apucat plimbatul prin oraș și căutatul de locuri noi unde să stau, să beau o cafea și să filozofez despre viață și despre proiecte care ar trebui terminate odată – doar că deja încep să știu tot centrul Brașovului, deci singurele locuri cu adevărat noi probabil că ar fi cârciumile. Și uite așa se face că mi-am adus aminte de o întâmplare de acum câțiva ani, când încă locuiam la București.
Mi-am dat seama că nu mai piratez nu când am constatat că n-am niciun program de torente instalat și că nici n-am de gând să-mi pun, ci când am avut o discuție de genul, despre cărți de pe lista de citit:
Una dintre problemele pe care o au cărțile românești traduse din japoneză e că deseori sună scorțos. N-o să uit ce plictisitor părea Botchan de Natsume Soseki în română, față de una dintre variantele în engleză. (și japoneza mea, din păcate, nu e la un nivel suficient de avansat ca să încerc și a treia variantă a aceleiași cărți)
Eu și el în fața tablei de Go, după o pierdere spectaculoasă din partea mea.
După ce au trecut primele valuri de vizitatori prin noul mall din Brașov, am mers și eu la Coresi să văd care e atmosfera pe acolo. Am intrat de curiozitate și într-o librărie perfect poziționată lângă zona de restaurante, care mi s-a părut foarte faină ca aranjament, cu un aer occidental, căreia îi spune Bookcity dintr-un motiv pe care l-am înțeles cam târziu.
Cred că dacă există vreun domeniu în care se specializează zoso (în afară de blogging), acela e femeia la 30 de ani. Articol după articol despre femei la 30 de ani, sau în jur de, singure și fără speranță de relație, corporatiste care-și fac unghiile și gagici care sunt lipsite de inteligență și au nevoie de el, care să le spună care e problema lor.