Acesta este un articol despre League of Legends care li se adresează jucătorilor de League of Legends. Nu e un articol de interes general, pentru că am de gând să intru în detalii extrem de specifice, care țin de joc, și n-am de gând să mă opresc să explic termeni sau concepte generale de joc.
Cumva, cumva, m-am lăsat târâtă afară din dumincă și dusă la cinema ca să mă uit la Mad Max: Fury Road, deși am o obiecție morală împotriva unor elemente din film, care țin mai mult de estetică decât de altceva: nu prea mă distrează nici deșerturile, nici umanoizii degenerați care au nevoie de zece tone de machiaj.
După o discuție destul de lungă la articolul despre proprietatea intelectuală ca materie de liceu, mi-e din ce în ce mai clar că nu se înțelege foarte clar cum e cu proprietatea asta intelectuală și la ce e ea bună. De ce e pirateria nașpa, de ce informația „nu vrea să fie liberă”, de ce nu „toți autorii vor doar să fie citiți”.
Un pastor e posedat de o ființă supranaturală cu puteri divine, care se trage din povestea de dragoste ilicită, imorală, contra naturii, blamată, dintre un înger și un demon. De unde și numele de Preacher al seriei lui Garth Ennis.
Nu mai găsesc articolul original, dar ideea e că zilele astea am asistat la mai multe discuții de pe Facebook care au început cu postarea unui articol muieresc de lovire la sentiment, în care se punea întrebarea: „De ce sunt femeile deștepte singure?”
Am auzit de o firmă în care există un coleg de muncă legendar. Ei bine, tipul vrea într-o zi să-și comande o pizza la prânz. Stă el și se gândește ce se gândește, și până la urmă o întreabă pe o colegă:
De mulți ani încoace aud că se creează programe care vor traduce totul automat. A venit Babel Fish de la Altavista (îl mai țineți minte?) care a trecut la Yahoo! și a devenit până la urmă Bing. Google Translate, de care fac mișto nu rareori. Acum au venit și cei de la Skype, care traduc limba vorbită.
În weekend a fost East European Comic Con, o convenție pentru fani de tot felul de chestii, de la benzi desenate la Game of Thrones. Oamenii s-au dus, s-au învârtit pe acolo, s-au întâlnit cu alți fani, s-au distrat și și-au văzut de ale lor. Câțiva jurnaliști au intrat pe acolo cu acreditare de presă și au scris despre eveniment.
Cred că arunc 10 din 11 pliante pe care le găsesc agățate de clanță. Cel rămas nu-l păstrez, ci de obicei îl pierd. Țin minte că de obicei e vorba de ceva pizza, sau poate de o curățătorie de covoare, dacă nu cumva e vorba de altceva.
La un moment dat îmi spune o prietenă că e un tip care tot vorbește cu ea, îi povestește totul despre viața lui și săracul e suferind și a avut multe probleme în viață și acum vine și i se destăinuie ei. Mai mult decât atât, el zice că a făcut o pasiune pentru ea, iar acum n-o mai lasă în pace, o tot sună, vrea să fie împreună și ea nu știe cum să se descurce, cum să-i spună că e prea mult și nu e interesată. Și el vrea să vină la ea acasă, o sună tot timpul, îi scrie chestii interminabile pe Facebook.