La un moment dat, la Poarta Raiului va avea loc următorul dialog:

Cum eram eu prin Cluj, m-a rugat cineva să-i plătesc impozitul pe apartament, ca să nu trebuiască să bată câteva sute de kilometri numai pentru atâta lucru. M-am codit, că e oraș mare Clujul și că nu prea mă bucură pe mine să stau la cozi și să număr bani, dar am primit instrucțiuni clare:

Trebuie să înțelegeți o chestie: acum citesc Paulo Coelho, din lipsă de lizibilitate de Preacher pe laptop (și din proastă inspirație), după ce în prealabil am citit despre Arsenie Boca pe Adevărul și pe Times New Roman. Și am început deja să simt cum îmi crește înțelepciunea interioară într-un ritm incredibil, mai ales că mai demult asistam și la gargara spirituală a lui Gregorian Bivolaru și pot face comparații și extrapolări.

În Cluj, în Iulius Mall, există un anticariat. Pentru că am un autocontrol care îl poate face să crape de invidie pe orice copil de 5 ani, a trebuit să mă opresc și să mă uit ce cărți au.

Am aflat că din toamnă vor apărea patru materii opționale noi, dintre care două vor fi disponibile la liceu. Una dintre ele e Educație pentru drepturile de proprietate intelectuală, la care recunosc că m-am uitat cu o oarecare stupoare: știu că toată lumea piratează, știu că e considerată normală treaba asta, nu știam că îi mai pasă cuiva suficient de tare de problemă ca să o abordeze în școli și să-i facă o programă.

Varianta pe scurt: Amazon vinde benzi desenate în format electronic, dar e greu să le citești.

Orașul oaselor, de Cassandra Clare, a fost una dintre cele mai mari dezamăgiri literare pe care le-am simțit în lunile astea de când a început 2015. Teoretic ar fi o carte scrisă de o autoare de fanfiction care s-a reprofilat pe literatură originală – dar a reușit să fie mult mai puțin originală, amuzantă sau interesantă când a început să scrie cărți care nu sunt bazate pe Harry Poter.

Când eram în gimnaziu aveam o profesoară foarte faină la fizică și la chimie, care știa cum să ia niște puști de gimnaziu și să-i farmece puțin. Cred că la prima sau a doua oră de fizică pe care am avut-o cu ea, ne-a întrebat dacă putem pune un ac în echilibru pe buza unei sticle, în așa fel încât să stea în vârf. Normal că nimeni nu putea, dar…

Ieri am rămas singură prin casă și, ca adultul responsabil care sunt, am zis că profit de ocazie și fac ce vreau (faptul că oricum fac ce vreau în fiecare zi este o cu totul altă problemă) și mă distrez solo, ca o introvertită ce mă aflu. Jocuri? Cărți? Filme? Nu filme, că n-am răbdare. Dar jocuri? Cărți?

Mentalități greșite legate de afaceri, bani și lucruri gratis. Le tot văd. Tocmai ieri spunea cineva, legat de faptul că un site promovează scriitorii debutanți: „un site 100% comercial nu ar face așa ceva pe gratis”. Și am stat și m-am întrebat de ce nu ar face-o. În fond, poți fi comercial și dacă vezi puțin mai departe de interesul tău imediat. Poți câștiga bani și fără să fii un dobitoc – poți câștiga bani chiar și făcând lucruri faine pentru că așa vrei tu.