Ninge afară de duce locul. Când eram prin școală speram mereu că se fac troiene de câte un metru, să se închidă școlile și în Sf. Gheorghe, dar n-am avut niciodată norocul. Se făcea doar câte un ger de -20-și de grade (ziua) de simțeam că am sloiuri de gheață în loc de pantaloni și mi se lipeau nările una de alta când inspiram. Cel mai tare simt diferența între felul în care scriam acum 10 ani și cel în care scriu acum când mă uit la ce am scris în urmă cu câteva zile.

A few years back I read this interesting academic book by Janice Radway, called Reading the Romance (published in 1984). The romance in question is the romance novel. The readers are a small community of women. Radway’s book has its issues, to be certain. Her sample of romance readers is small, and you can really feel that she looks down on the whole matter. This would be a deal breaker for me, but Radway went through with her study in a professional manner, asking questions rather than making assumptions, and drawing conclusions based on evidence rather than prejudice.

Am dat o raită pe eMag azi, unde am văzut că au o grămadă de cărți la reduceri. Așa că bag nasul și fac mini-recenzii pentru ce am citit de pe acolo (până unde am răbdare). Minunata lume nouă – Aldous Huxley. O carte superbă. Într-un viitor foarte tehnologizat și bine gândit la punct, toată lumea e super-fericită. Au roluri în societate care le-au fost date de mici, droguri, fericire, fericire, fericire, sex și control mental.

Părerea mea despre ce înseamnă BDSM idealizat și părerea lui E.L. James despre ce înseamnă BDSM idealizat sunt două lucruri complet diferite. Vorbesc de „BDSM idealizat” pentru că „50 de umbre ale lui Grey” e clar un roman construit pe tipicul romanului de dragoste, „50 de umbre întunecate” e tot pe-acolo și nici „50 de umbre descătușate” nu pare să vrea să fie altceva.

Un roman de dragoste e, în general, un roman idealizat. Nu vrea să fie un roman cu adevărat realist, nu are pretenția că ar reprezenta problematica relațiilor de cuplu în societatea actuală. E scris de dragul artei, fanteziei, distracției.

Deci vorbim de BDSM idealizat, în niciun caz de relațiile Dominant/Submisiv, Sadic/Masochist, Sclav/Stăpân pe bune. Așa că atunci când am auzit prima oară despre 50 Shades, roman de dragoste cu tente sado-maso, stăpân-sclav, m-am gândit la cu totul altceva. Suna ok. Christian Grey, Dominant din născare, un tip misterios și cu un trecut plin de evenimente ciudate, se întâlnește cu veșnic inocenta eroină a romanului de dragoste, Anastasia Steele.

În mintea mea, vedeam ceva de genul ăsta:

Bun, am dat din nou peste cele mai neinteresante personaje principale de la Bella și Edward încoace. E.L. James a schimbat narațiunea înapoi la persoana I, ceea ce înseamnă că pot să continui să sper că doar Anastasia Steele e proastă de bubuie, nu că întregul univers din 50 Shades e de o prostie criminală.

Eroina noastră, Anastasia Steele, acum Anastasia Grey, stă pe o plajă din Monaco și trece repede în revistă evenimentele pe care le-am ratat între romane. Un fel de „săptămâna trecută, ați urmărit”, cu vreo câteva umbre din alea 50 de umbre lipsind cu desăvârșire. Te uiți la reclamă, te uiți în programul TV și afli că în timp ce toată lumea era cu ochii pe Eurovision, Christian și Anastasia s-au căsătorit. (Ia câteva imagini de aici, să te prinzi despre ce a fost vorba!…)

Am un secret adânc, adânc. Atât de adânc încât vi-l spun vouă acum, în secret. Mă amuză literatura proastă. Nu aia care e indiferentă – aia care are un anti-talent care o scoate din mulțime. M-am reapucat să citesc seria 50 Shades de E.L. James. Mai e o ultimă carte – „50 Shades Freed”, „50 de umbre descătușate”. Dar volumul doi a fost îngrozitor. Masochismul meu literar, combinat cu orice tendinție obsesiv-compulsive pe care le aveam în mine, de-abia a fost îndeajuns să mă ducă la bun sfârșit.

Prin 20 decembrie îi spuneam unui amic că o să termin de citit seria „Cincizeci de umbre” a lui EL James până la sfârșitul anului. Da, da. Vezi să nu. De-abia azi am terminat cu volumul doi, „Cincizeci de umbre întunecate” („50 Shades Darker”). Pur și simplu nu m-a prins. Poate și pentru că toate firele narative au fost abandonate în aproximativ 3-5 pagini după ce au apărut.

Pe scurt, romanul e atât de prost încât devine bun. Am citit mai demult seria „Amurg” („Twilight”) de S. Meyer, pe care se bazează, și pot să spun cu mâna pe inimă că „Cincizeci de umbre” e chiar mai prost scrisă.

Ca nouă postare de Anul Nou, adun câteva din statisticile din anul 2012 (în care am avut prea puține luni de bloguială). Îmi plac statisticile 😛

Cică ar fi intrat persoane din 39 de țări – deși pun pariu că numărul ăsta mare mi se trage de la cei care au intrat cu IP-uri ascunse 🙂 Majoritatea au fost din România (nu cred că surprinde pe cineva), SUA și Germania.

Cel mai tare mă distrează căutările pe Google. 109 persoane au venit căutând „bancuri cu apocalipsa”. 65 au căutat „bancuri despre apocalipsa”. Au mai fost și alte variațiuni pe tema. Și au fost câteva căutări extrem de simpatice, sau la care simt nevoia să răspund.

Și din când în când apare cineva și întreabă: ”Care-i faza cu 50 Shades of Grey?” În disperare de cauză o să scriu o recenzie, că deja m-am plictisit să-i spun fiecăruia în parte.

„50 Shades of Grey”, de E.L. James e o carte publicată în 2011 care s-a vândut în vreo 40 de milioane de exemplare (în lume, evident, nu la noi). E tradusă și în română – „Cincizeci de umbre ale lui Grey”. Eu aș fi zis mai degrabă „Cincizeci de nuanțe de Grey”, dar merge și asta cu umbrele, dacă ții neapărat.

Dacă e cineva care are chef să cumpere chestia asta, e disponibilă pe eMag: ”Cincizeci de Umbre” – în limba română

Sau, varianta în engleză, pe Amazon: Fifty Shades of Grey

Despre 50 Shades, într-o ordine oarecare: