Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” și necitiții ei
Există o nouă olimpiadă numită „Lectura ca abilitate de viață”. Recunosc că eram sceptică în privința ei de când i-am auzit titlul. În primul rând, simt o suspiciune profundă când aud cuvântul „lectură” spus cu seriozitate, cam la fel cum aș simți o suspiciune profundă când cineva mi-ar zice că se duce să măture omătul și neaua din grădină.