Azi am avut o zi plină, care a fost ultima zi plină din zilele astea pline. De la 18:00 am fost la librăria Humanitas în Brașov ca să particip la prezentarea de carte a lui Liiceanu. (nu, nu asta mi-a umplut ziua, dar încep în ordine inversă) Eu în general nu sunt mare fan Liiceanu – ca să fiu, ar fi trebuit să-i fi citit mai mult de o carte. Dar am citit doar Apel către lichele, așa că mă declar cel mult interesată de Liiceanu.

Am ajuns ieri în Sf. Gheorghe, azi în Brașov. Momentan sunt la Cafetecă, unde am băut o cafea mișto, cu lapte și tot ce trebuie. Am atâta energie de nu-i adevărat. Ieri m-am culcat, ruptă, pe la 6-7 seara, m-am trezit pe la 1 noaptea și am început să alerg prin cameră ca bezmetica (fără să fi băut cafea sau alte alea). Cred că-mi priește aerul de munte. Sau cel puțin îmi priește lipsa poluării de la oțelăria din Karabuk.

Adulții merg pe drumurile bine știute, pe căile bătute, prin locurile clare. Copiii o iau peste garduri și pe cotloane, explorează ascunzișuri, știu poteci pe te miri unde. Sau cel puțin asta era părerea copilului din „Oceanul de la capătul aleii” (așa mi-a plăcut cartea aia). În cazul ăsta, am rămas copil. Dar nu când sunt cu alții. Când sunt singură. Am făcut câteva ture prin spatele blocurilor brașovene, am luat-o pe străzile mai mici și mai pitite (dar pentru că nu știu destul de bine orașul, tot pe cele mari am ajuns).

Deci, nu știu cum să vă explic. Au trecut vreo patru ore de când am fost cu Linda pe acolo și papilele mele gustative încă sărbătoresc cu o încântare pe care probabil că o s-o țin minte și peste câteva luni. Pizza cu dovlecei și boabe de fasole. Sună ciudat. E excelentă. Și mare (am făcut-o jumi-juma). Tempura de creveți. Adică, mai pe românește, creveți pane. Pe care ți-i aduc cu un sos chilli dulce, care e excelent oricum de felul lui.

Cu multă, multă plănuială și amânări și toate cele, amica Linda, fostă colegă de facultate și de masterat, prietenă scriitoare și în general persoană mișto, a decis că vine în vizită la Sf. Gheorghe/Brașov ca să mai scape de căldura moldoveană și de non-cheful de pe acasă. După multe verificări de trenuri (ca să ajungi din Suceava în Brașov trebuie să schimbi în București sau în alte locații nu mai puțin bulversante) și căutat de variante de transport, Linda mi-a spus că vine cu autobuzul.

Ieri aveam chef să scriu printr-o cafenea (de ce scriu scriitorii în cafenele: că te lasă lumea în pace și ai ceva de băut). Și până la urmă am ajuns într-un bar care servește cafea, ceea ce din punctul meu de vedere e tot pe acolo. Baba, Spirit of Buddha, e pe strada 15 noiembrie din Brașov, destul de departe de centrul efectiv ca să nu fie puhoi de lume la orice oră din zi și noapte.