Angela Carter e o scriitoare destul de ciudată – uneori reinterpretează basme, alteori scrie un fel de realism magic straniu. În „Magazinul magic de jucării”, totul e straniu.

Pentru că tot am pomenit de „Sabia din stâncă” de T.H. White acum 3 zile, revin cu o carte tot despre regele Arthur. Sau, mai exact, despre sora lui, vrăjitoarea Morgaine.

J.R.R. Tolkien e, într-un anumit sens, un scriitor clasic. Nu a inventat multe dintre elementele clasice de fantasy, cum ar fi elfii, piticii, orcii și limbile mistice, dar el a fost cel care le-a popularizat, iar armatele care l-au imitat au avut grijă să le cimenteze bine poziția în gen.

Nu că săptămâna asta am o temă, dar se pare că iar discut despre fantasy clasic, un pic ciudat, care nu e arhicunoscut pe la noi. Mai mult, din câte-mi dau seama, cartea de azi nici nu a fost tradusă la noi.

La un moment dat, când eram mai tânără și nu știam foarte multe despre lume, mi-am zis că aș vrea să citesc tooaaaaate cărțile despre regele Arthur și cavalerii lui. Ceea ce e destul de amuzant când îți dai seama că până și lista de povești arthuriene din secolele 6-16 e mai lungă decât te-ai aștepta, așa că m-am lăsat repede de plan.

Există un motiv pentru care vreau, încet-încet, să fac rost de toată seria Discworld a lui Terry Pratchett în format fizic, chit că are 41 de volume. Știți pasiunea aia de care râde lumea, de a avea o bibliotecă frumoasă? Ei bine, ăla-i motivul.

De seria Whyborne & Griffin a lui Jordan L. Hawk am auzit de la o prietenă care m-a înștiințat că Aș Face Bine să iau primul volum de pe Amazon. După mai bine de jumătate de an în care eu citeam altceva și ea îmi povestea cât de grozavă e seria, am citit și eu prima carte. După care pe a doua. După care pe a treia.

Am mai pomenit de fanfiction (povești scrise de fani bazate pe filme/seriale/cărți ale altora) și pomenesc iar. „The Problem with Purity” e una dintre seriile bine scrise din universul Harry Potter și, dată fiind tema Sf. Valentin/Dragobete de săptămâna asta, evident că are și o temă de dragoste.

Am crescut într-o casă plină de cărți, fără să-mi pun prea multe probleme despre cum apăruseră. Din câte știam, bunicul era mare amator de cărți și el le comandase și sortase pe toate, ba chiar și legase câteva.

Dacă e joi, e o care clasică – și dacă e săptămâna cu Sf. Valentin, e o carte de dragoste. Am promis zahăr la greu, așa că scot la înaintare cea mai teribil de dulce și drăgăstoasă carte din literatura medievală pe care am avut plăcerea să o citesc. E și în versuri, ca să fie pachetul complet.