Roxana-Mălina Chirilă

Cartea De Azi

[25 apr] Cartea de azi: „Aleasa Dragonului” de Naomi Novik

„Dragonul nu mănâncă fetele pe care le ia cu el, în ciuda poveștilor care se spun la noi în Vale. Le auzim uneori de la călătorii care ne calcă pragul. Vorbesc de parcă noi am face sacrificii umane, iar el ar fi un dragon adevărat. Bineînțeles că nu-i așa: o fi el vrăjitor și nemuritor, dar tot om rămâne, iar tații noştri s-ar duce în ceată să-l omoare dacă Dragonul și-ar manifesta dorința de a o gusta pe vreuna dintre noi o dată la zece ani. De fapt, el ne apără împotriva Codrului, iar noi îi suntem recunoscători, dar nu chiar atât de mult.”

Citește mai mult

[24 apr] Cartea de azi: „Persepolis” de Marjane Satrapi

„Persepolis” e o carte autobiografică scrisă de o femeie născută în Iran și emigrată în Europa. Marjane Satrapi își povestește copilăria într-un Iran sfâșiat de conflict, care începe să se radicalizeze din punct de vedere religios; apoi, adolescența în Viena, unde e trimisă la școală; după ce e dezamăgită crunt de Europa, se întoarce în Iran, unde face facultatea de artă și se căsătorește, ca apoi să emigreze în Franța cu totul.

Citește mai mult

[23 apr] Cartea de azi: „Războiul sfârșitului lumii” de Mario Vargas Llosa

Am citit „Războiul sfârșitului lumii” în liceu, înainte ca Mario Vargas Llosa să ia premiul Nobel în 2010 și înainte să caut pe internet autorii pe ale căror cărți puneam mâna. Așa că tot ce știam era că-mi plăcea titlul – iar cartea m-a fascinat atât de mult încât după mulți ani, când cineva mi-a pus în mână „Rătăcirile fetei nesăbuite” de același autor, am fost atât de dezamăgită încât mai sunt amărâtă și acum când mă gândesc la asta.

Citește mai mult

[22 apr] Cartea de azi: „The Night Circus” de Erin Morgenstern

Circul nopții apare de nicăieri lângă oraș. Porțile i se deschid noaptea și pătrunzi într-o lume magică în alb și negru, plimbându-te din cort în cort ca să descoperi lucruri pe care nici nu ți le-ai fi putut imagina, până nu-ți dai seama unde a dispărut toată noaptea. Dar când te întorci în altă noapte, circul a dispărut fără urmă.

Citește mai mult

[19 apr] Cartea de azi: „Everyman”

Recomandarea asta există doar ca să pot discuta de istoria teatrului și despre motivul pentru care nu prea știți piese de teatru scrise între Antichitate și Shakespeare. Pentru context, „Everyman” e o piesă anonimă din 1530, din Anglia.

Citește mai mult