Am decis să-i fac cadou o carte, una care m-a lăsat cu gura deschisă, care mi-a adus lacrimi în ochi pentru că atinsese un nivel de perfecțiune de care eu nu sunt aproape, cu care am dormit în loc de pernă și pe care le-am făcut-o cadou și maică-mii, și profei care mi-a coordonat licența (după ce se încheiase toată povestea cu licența, evident, nu înainte – îmi spălam păcatele că am chinuit-o cu benzi desenate și mai ales cu Sandman, o serie pe care n-a prea avut-o la inimă).

Ca-ntre noi, cei care dăm din când în când like la pozele cu pisici de pe Facebook pentru că blestematele alea de pisici ne-au subjugat complet…

Ieri am stat în pijama până pe la 3 jumate (da, PM) și când mi-am anunțat intenția de a mă schimba, maică-mea m-a întrebat senină: „Te schimbi direct în pijama?

Noi facem cozonaci, care sunt mai mult tradiționali decât foarte buni, după cum ziceam într-un articol anterior.

Aveam planuri mărețe de Crăciun, gen „să termin odată cărțile pe care le citeam” sau „să joc Alice: Madness Returns”.

Acum un an m-a luat Dorin Lazăr de o aripă, m-a dus în fața unui ecran și m-a pus să citesc un articol.