O lecție scurtă despre scriitori și scris: toată lumea face lucrurile altfel. Ce merge, aia merge. Neil Gaiman a preluat controlul peste contul de Twitter de la Festivalul de Carte din Edinburgh, unde a răspuns la întrebări de la cititori timp de jumătate de oră. Josh Davis (@Obby_Oss) a întrebat: @edbookfest Neil a scris „Oceanul..” fără să-i facă schița înainte. Cum te descurci cu ritmul & structura fără să scrii una?
Sunt câteva întrebări de care m-am ciocnit de câteva ori și mă gândeam că poate răspunsurile îi mai interesează și pe alții. 1. De ce scrii chestii așa de întunecate/ciudate? Nu tot timpul scriu întunecat. Dar pentru că pe-acolo mă învârt momentan… Îmi place complexitatea. Îmi plac personajele care au personalități diferite, idei diferite, scopuri diferite, lumi diferite. Le arunci împreună și interacționează de la sine. Inevitabil, când cam toți sunt altfel, cineva ajunge și ciudat.
Cel mai greu e să ștergi. Mă uit pe pagini și pagini de text (8 la dublu spațiu, 2631 de cuvinte) și nici nu știu ce să șterg și ce să las. Sentimentul de frustrare când n-ai o parte rea de care să te legi, n-ai o parte foarte bună pe care să construiești. Îmi vine să arunc la gunoi capitolul și s-o iau de la capăt, doar că n-am condițiile fizice și psihice să rescriu aceeași chestie de o mie de ori până iese.
Neil Gaiman are multe sfaturi bune despre scris. Majoritatea sună cam așa: „Scrie!” Aveam odată un wallpaper cu poza lui și două reguli: 1. Termină ce ai început; 2. Nu te poți scula decât ca să-ți mai iei niște ceai. Și cam pe aceeași direcție e și discursul lui, „Make Good Art”. Dar dincolo de ce zice. Mă gândeam acum la două chestii pe care le-am văzut demonstrate foarte bine în Sandman (seria lui de benzi desenate, despre care mi-am scris lucrarea de licență).
Am melodii de care mă îndrăgostesc pentru că-mi spun enorm de multe. Poate pentru că sunt ele pline de înțeles, poate pentru că am tendința să mă uit la versuri și să văd o interpretare care n-are nici în clin, nici în mânecă cu ce voia autorul. „Touched”, de VAST. (i-am înnebunit pe toți cu VAST) Un cântec care-mi sugerează un dor lung, frânturi de imagini dintr-o poveste intensă și care nu se termină bine.
Am descoperit azi o greșeală GIGANTICĂ pe care o poți face ca scriitor. Și sfătuiesc pe absolut oricine vrea să scrie ceva vreodată să n-o facă. NU schimba povestea într-un fel în care nu simți că vrei s-o schimbi. Te-ai gândit, „poate ar fi mai bine să o schimb din fantezie în SF?” Dacă în capul tău e absolut evident că e fantezie, renunță la idee ACUM. Te-ai gândit, „poate personajul principal ar fi mai bine să fie femeie?
Din punctul meu de vedere, există două categorii de scriitori. Sau mai multe, dar două în ce privește personajele despre care scriu:
Eu fac parte din a doua categorie. Nu cunosc pe nimeni atât de bine încât să-mi dau seama exact care sunt subtilitățile psihologice implicate în fiecare pas, fiecare alegere, fiecare decizie.