Nu e prima oară când vorbesc de „Ready Player One” pe blog, dar dacă tot a apărut și filmul, o trec acum printre cărțile recomandate. Nu pentru că e o carte de neratat, ci pentru că e o carte despre un anumit tip de cultură populară. Romanul, publicat în 2011, e un SF despre o lume din 2044, în care foarte multă lume trăiește mai mult în realitatea virtuală decât în cea reală.

Știți momentul ăla în care dați de o carte sau de un serial care vă place mult, așa că găsiți ceva asemănător, vă puneți în fotoliu, vă pregătiți să fiți încântați și rămâneți _super-_dezamăgiți? Chiar dacă tehnic vorbind, tot ce v-a plăcut în primul caz există și în al doilea? Cam asta e povestea mea cu „Armada” de Ernest Cline. Am fost dezamăgită, deși are tot ce mi-a plăcut la „Ready Player One”, de același autor.

„Ready Player One” e o carte despre jocurile și filmele anilor ‘80 și despre dragostea față de cultura geek a acelui deceniu. E plină-ochi de tot felul de referințe la jocuri de pe console Atari (și alte console timpurii), la filme ca „Înapoi în viitor”, seriale ca „Doctor Who”, Monty Python și câte și mai câte – de obicei, doar pomenite sau explicate pe scurt, fără să trebuiască să știi ceva de acolo în profunzime.