M-a distrat postarea asta de la George Damian: Eu multă vreme n-am acceptat cu grație flori la ocazii, pentru că mă enervau. Una la mână, sunt alergică la unele dintre ele, ceea ce înseamnă că deseori mi se aduceau strănut, răgușeală și ochi în lacrimi (nu de bucurie). A doua la mână, erau o dovadă de lipsă de respect. „Cum?” ziceți voi. „Florile, lipsă de respect?” Da. Faza era cam așa.

Sunt momente în care aproape că încep să cred într-un fel de conspirație planetară, condusă de un geniu malefic, de o eminență cenușie. Uneori oamenii fac aceleași prostii din nou și din nou, deși le fac degeaba, ba mai mult striă. Aproape că aș crede în conspirații, dar sunt prea cinică pentru asta. Cred mai degrabă în prostia umană ca explicație pentru comportamente absurde și „înțelepciune” stupidă. Am multe exemple, dar azi vă zic de două, care se completează foarte frumos.