Circulă pe net o piesă nouă de la Taxi, „Subtitrarea la români”. Care e foarte mișto.

Mă uitam la Glee (serialul) și am ajuns la episodul în care trupa de muzică a școlii vrea să pună în scenă The Rocky Horror Picture Show. Pe care nu l-am văzut. Și pe când căutau ăștia mai tare pe cineva să joace rolul transsexualului, mi-am adus aminte că acum ceva timp citisem ceva legat de felul în care Neil Gaiman își numise fiica cea mare. Ceva care îmi suna a Rocky Horror Picture Show. Am dat pe Google, am căutat pe blogul lui.

Am melodii de care mă îndrăgostesc pentru că-mi spun enorm de multe. Poate pentru că sunt ele pline de înțeles, poate pentru că am tendința să mă uit la versuri și să văd o interpretare care n-are nici în clin, nici în mânecă cu ce voia autorul.

O povestire pe care am scris-o prin 2007, pe vremea când nu prea corectam ce scriam…

În jurul patului

Mergeam pe stradă visător, lăsând picioarele să mă conducă. Fusesem la o petrecere cu colegii de serviciu şi mă întorceam cam ameţit de băutură, filozof şi pierdut în gânduri. Soţia mea ştia că urma să vin doar a doua zi, iar eu mergeam spre casa amantei mele, al cărei soţ, prietenul meu cel mai bun, era plecat din oraş. Pe când intram pe uşă, mă gândeam că locuiam în acelaşi tip de apartament, în blocuri identice. Chiar şi mobila semăna. Singur în casă, m-am dus în dormitor, m-am dezbrăcat şi m-am întins provocator pe pat, aşteptând-o, gândindu-mă la încântarea pe care urma să i-o trezesc. Chiar căutam în minte cuvinte înnebunitoare… Ezitam între „Doreste-mă tare” şi „A fi sau a nu fi în tine”. Am menţionat că eram cam pilit, nu?

Cheia de la intrare s-a răsucit în uşă, iar o voce masculină, mult prea bine cunoscută mie, a răzbit până în dormitor:

– Eşti sigură că nu e nimeni acasă?