Harry Dresden e vrăjitor și detectiv. Din păcate, nu prea se are bine cu

Una dintre primele cărți pe care le-am citit în engleză a fost un roman scris de Agatha Christie, By the Pricking of My Thumbs (tradus la noi prin ‘90, cu titlul „Când mă furnică degetele”). Am rămas cu impresia de mister ciudat, cu nuanțe supranaturale și o atmosferă memorabilă. Tot cam în aceeași perioadă am mai citit și Zece negri mititei, care nu m-a lăsat cu fiori pe coloană, dar care mi s-a părut la vremea respectivă o carte excelent construită, cu un schepsis genial.

O carte polițistă cu vampiri români pe care n-au trebuit s-o scrie străinii. E un pas voios înainte către niște cărți scrise în română pe care să le citim de plăcere, zic eu.

Zilele astea a apărut pe aici cineva care era interesat de Sadoveanu. Se pare că deși n-am zis mare brânză de el, tot sunt găsită pe Google cu căutarea asta. Hai să vedem ce e cu romanul ăsta care se face până-ți iese pe nas și urechi.

Ca să încep și eu în stil școlăresc: „Baltagul” e un roman scris de Mihail Sadoveanu în 17 zile.

Adică e un fel de NaNoWriMo autohton. Ce e NaNoWriMo?… Am zis ceva de asta mai demult. E un hei-rup general în care scrii un roman de cel puțin 50.000 cuvinte în noiembrie. E un eveniment foarte criticat pentru că multă lume e de acord că poți să scrii un roman într-o lună – dar nu unul bun. Ai nevoie de timp ca să dezvolți acțiunea, personajele, ai nevoie de timp ca să corectezi și să verifici că totul e în regulă.