Ascultam acum Junky de William Burroughs, o carte pe care am luat-o la careva din turele de Humble Bundle.

Din când în când unei persoane de la guvernare îi intră în cap o păsărică și ciripește aia până-l înnebunește și omul vine cu o idee care e clar proastă, dar lui i se pare genială.

Vineri am vizitat-o pe fosta mea dirigintă din liceu. Mă întâlnisem cu ea prin oraș, a rămas că ne vedem la școală – dimineața i-am trimis un SMS în prealabil să o întreb dacă ora 10 este în regulă ca să vin în vizită.

Cred că nu e un secret pentru nimeni în momentul de față că religia e o materie la care poți renunța – sau la care părinții pot să aleagă să nu participi.

Există un prieten de familie (în sensul în care cineva din familie e prieten cu el, nu în sensul în care e prieten cu toată familia) care are doi copii, un băiat și o fată, care sunt puțin mai mici tineri ca mine.

Din când în când mă contactează câte cineva să-mi dau cu părerea cu privire la creațiile lui/ei literare.

Amu, nu știu cum se făcu, dar odată când eram eu tinerică, drăgăliță Doamne, și stam în banca mea în ora ace în care studiam cărțulii românești, făcurăm basmul Harap Alb.

Auzisem ceva zvonuri cum că o profesoară din fostul meu liceu, Mihaela Blănaru, ar fi strâns de gât un elev de gimnaziu.

Din cauza naturii muncii (sau a muncilor, mai exact), ajung des prin cafenele, ca să beau o cafea și să mă uit la lume în timp ce lucrez.

Nu mai știu dacă aveam 12 sau 13 ani[*] când mi-am dat seama că am o mentalitate de asasin nemilos, că aș putea să omor pe cineva și să-mi continui viața fără să mă uit de zece ori înapoi.