Odată ca niciodată, pe când eram la un târg de carte, voiam să trec pe la standul editurii Datagroup ca să văd dacă reușesc să-l întâlnesc pe viu pe Vlad B. Popa, care are niscaiva cărți publicate la ei și despre care știam că mai vinde la stand. Eh, Vlad nu era, dar am nimerit acolo fix când începea o lansare de carte a unui autor pe care nu-l prea știam, dar care m-a invitat foarte prietenos să rămân.

Cred că am mai pomenit de faptul că îmi plac cărțile lui Sergiu Someșan. Nu-mi plac așa cum îmi plac G.G. Marquez și Murasaki Shikibu, de exemplu, care au un stil ireproșabil și creează fiecare în felul lui lumi extraordinare, la limita dintre real și supranatural. Nu-mi plac nici cum îmi plac cărțile și seriile complexe, pline de fire narative care se intersectează până devin țesături care-ți taie răsuflarea. Îmi plac însă așa cum îmi plăceau cărțile în copilărie, când mă încântau, mă prindeau, mă făceau să visez și nu-mi păsa nici cât negru sub unghie de detalii pe care am învățat să le observ când am făcut din cărți obiectul meu de studiu și apoi de lucru.

O carte polițistă cu vampiri români pe care n-au trebuit s-o scrie străinii. E un pas voios înainte către niște cărți scrise în română pe care să le citim de plăcere, zic eu. N-am citit decât două volume de Sergiu Someșan, Vampirul de pe strada Sforii și URSSA, dar amândouă au idei interesante și memorabile. Dacă în URSSA, URSS-iștii voiau să cucerească America prin călătorii în timp, în Vampirul de pe strada Sforii din când în când moare câte o virgină cu gâtul sfârtecat pe una dintre cele mai înguste străzi pe care le-au văzut vreodată turiștii veniți în Brașov.

URSSA de Sergiu Someșan e una dintre puținele cărți românești scrise în zilele noastre pe care le-am citit cu plăcere și viteză. Nu are pretenții de Literatură profundă, plină de Idei care trebuie digerate de un auditoriu avid după înțelepciunea autorului, ci e literatură menită să fie citită – și deci are ceva plăcut, ușor. Însă, înainte să pună cineva mâna pe carte, să citească trei capitole și să spună că am înnebunit, țin să precizez că partea faină e după ce treci de început.