N-o să prea vedeți cărți românești pe aici, pentru simplul motiv că pe majoritatea dintre ele le recomand doar pentru aprins focul. Însă fiecare pădure are și verziturile ei.

Există o teorie conform căreia, dacă știi unde să cauți, există măcar un scriitor contemporan român care chiar scrie bine, doar că e subapreciat. În funcție de persoana pe care o întrebi, scriitorul respectiv diferă.

Pe 1 octombrie, la vreo 12:10 noaptea mi-am dat seama că se încheiase o lună și că puteam să-mi văd statisticile de pe blog pe luna septembrie (îmi plac statisticile pentru că sunt numere). Și mi-am adus aminte că o lună nouă = zile de naștere. De obicei uit complet de ele, dar am început: 8 octombrie, tata. A, stai, că Tati, bunicul, tatăl lui, e tot în octombrie. 6 octombrie. Și am zâmbit, că s-ar putea să fie prima oară când mi-aduc aminte singură de ziua lui Tati. Cred că l-am sunat prin 2011, la îndemnul mamei, și vorbea destul de în dodii. În 2012 cred că am vorbit cu Mami, cu bunica. Și apoi n-am mai zâmbit, că anul ăsta nu mai vorbesc cu nimeni de ziua lui. Tati a murit în noiembrie. A tot tras să moară vreo 2 ani, până când ajunsesem să cred că o să fie etern cu un picior în groapă, un moș neschimbat până-n Ziua de Apoi.