Tocmai am terminat de citit Pendului lui Foucault, de Umberto Eco (varianta în engleză pare mai bine tradusă). E o carte în care te poți rătăci, în sensul în care te apuci de citit, după care dispari în jungla de detalii și eventual peste vreo lună te descoperă o expediție de arheologi veniți să vadă ce se află sub muntele de cărți. Care munte de cărți? Ăla în care te îngropi când încerci să afli dacă Eco a inventat ceva din ce a zis sau dacă a preluat toate nebuniile pe care le pomenește de la alții și ele chiar există pe bune.

Acum ceva vreme am primit împrumut „Pendului lui Foucault” de Umberto Eco, ediția 2005, scoasă la editura Polirom (puțin altă copertă decât cea din link). Acum vreo două zile mi-am adus aminte de ea, că era pe noptieră și pe mine mă ținea trează o insomnie ca la carte. Cartea începe prost, dar promite să continue bine, că nu degeaba e Eco mare scriitor. Însă traducerea începe prost și continuă cam la fel.

Am dat o raită pe eMag azi, unde am văzut că au o grămadă de cărți la reduceri. Așa că bag nasul și fac mini-recenzii pentru ce am citit de pe acolo (până unde am răbdare). Minunata lume nouă – Aldous Huxley. O carte superbă. Într-un viitor foarte tehnologizat și bine gândit la punct, toată lumea e super-fericită. Au roluri în societate care le-au fost date de mici, droguri, fericire, fericire, fericire, sex și control mental.