Sunt rareori adepta ideii că ceva trebuie distrus din rădăcini pentru a construi altceva în loc. De cele mai multe ori, ceea ce există, oricât ar fi de șubred, e mai bun decât nimic. Dar uneori dau peste lucruri care au făcut mai mult rău prin prezența lor decât ar fi făcut prin absență. E și cazul Uniunii Scriitorilor din România, cred eu. Rareori mi s-a întâmplat să aud ceva bun de ea.

E destul de amuzant ca, după ce am scris că e dreptul meu să nu fiu interesată de tot ce mișcă în politică și să nu scriu despre teme de-astea, să vreau neapărat să scriu despre politică. Mă rog. Asta e. Azi am văzut chestia asta, postată de cineva de la USR (Claudiu Nasui, deputat) și share-uită de careva dintre cunoștințele mele de pe Facebook: Mi-e destul de greu să transmit consternarea pe care am simțit-o prin cuvinte – chiar dacă în general mă pot exprima relativ decent în scris.