Roxana-Mălina Chirilă

Trei autori sunt cei mai mari pe lume

Toată lumea știe că dacă nu i-ai citit pe Tolstoi, Dostoievski și Cehov n-ai cultură. Sau, pardon, scuze, erau Balzac, Camus și Borges. Nu, mii de scuze, Preda, Petrescu și Eliade. Dacă nu erau de fapt Shakespeare, Milton și Dante. Sau Ovidiu, Virgil și Homer. Bineînțeles, ar fi putut fi Shikibu, Soseki, Kawabata. Sau Hesse, Mann, Huxley.

Oricum, ideea e că ești/este/sunt de o incultură grozavă. Și ai fost anunțat de asta pentru că discuția a trecut din subiect în subiect, a ajuns la indignare, la supărare – anumite persoane sunt cu nasul pe sus, dar n-au cultură, auzi la ei ce mari se cred! Vorbitorul indignat se ambiționează, începe să se învârtă în jurul subiectului ca un șoim deasupra unui șoricel, în cercuri din ce în ce mai strânse până când plonjează brusc asupra subiect și se înfruptă din el:

„Atâta timp cât nu i-ai citit pe Joyce, Woolf și Pynchon nu poți să spui că ai cu adevărat cultură!”

Așa grăit-a – și are dreptate, pentru că a folosit formula magică. Nu sunt doi autori, care sunt prea puțini, nu sunt patru, care sunt prea mulți și cad în dezechilibru. Sunt trei, Seculara Treime: Rushdie, Murakami, Kerouac. Fără cei trei, fără să-i fi citit vreodată pe Bukowski, Kundera și Eco, ești varză. Nu știi nimic.

Absurdul situației nu devine clar decât în momentul în care începi să aduni toți marii scriitori, Derrida, Foucault și Ricoeur, și faci o listă completă a lor, moment în care trei se adună cu trei se adună cu trei – și ajungi la o listă atât de lungă și vastă că poți s-o cânți pe melodia „We didn’t start the fire”, în versiune extinsă – care versiune îi cuprinde, normal, și pe Hemingway, Salinger și Heinlen.

Mai demult luam chestiile astea în serios și îmi imaginam că într-adevăr Balzac, Voltaire și Moliere sunt extrem de importanți pentru cultura generală. Astăzi am ajuns să privesc situația ca pe un snobism, dar un snobism al unor persoane care n-au prea scos capul din lumea lor restrânsă. Autorii menționați sunt deseori importanți și valoroși, dar autorii importanți sunt mulți. Ai ratat câțiva – și ce? Persoana care i-a citit pe acei trei a ratat alți trei, ai altcuiva.

Autorii nu poartă nicio vină aici: cititorii lor, însă, sunt snobi într-o mie de feluri. Există snobi care citesc mari autori, deja clasici – marile nume de care toți trebuie să fi auzit. Pe urmă există snobi care citesc doar cărți de non-ficțiune, pentru că ficțiunea e plină de invenții și deci nu valorează mare lucru. În universitate și în „lumea bună” de azi (gen Nobel) snobismul este multi-cultural: aplaudăm persoanele care vin din alte culturi și care scriu despre experiențele lor de Celălalt și de imigranți (+ feminism, + minorități sexuale). Există snobi spirituali, care au luat religia în brațe și consideră că de fapt cărțile religioase sunt cele necesare. Există inclusiv snobi care consideră că literatura pentru mase e cea reală și restul sunt doar pretenții ale unor snobi care vor să se dea mari (sunt niște snobi mai șui, dar tot snobi). Nu că eu aș fi complet imparțială, pentru că am și eu convingerile mele legate de ce înseamnă literatura și ce ar trebui să fie, dar încep să văd că există capcane în care poți pica și există judecăți de valoare pe care le faci când n-ai o viziune de ansamblu.

Iar literatura a ajuns un domeniu care cere snobism… Când a apărut leapșa cu cărți, m-am trezit cu de două-trei-patru ori mai mulți oameni decât de obicei pe articolul cu cărțile recomandate și nerecomandate, de ziceai că s-a trezit apetitul românilor pentru listele de cărți și încă n-au citit destule (liste, vreau să spun, nu cărți). Să fi fost în căutarea unor titluri bune de pus la cele 10 cerute de leapșă? Poate, dat fiind faptul că m-am trezit cu oameni veniți cu diverse căutări mai amuzante, gen „cărți de citit pentru intelectuali” (de unde și articolul meu cu lista de cărți de citit „pentru intelectuali”; nu m-am putut abține – mai ales că o listă de lecturi obligatorii, fixe și clare pentru „intelectuali” _nu există; _sigur, există bibliografii, premii și alte alea, dar chiar și așa!).

Nu sunt împotriva citirii autorilor mari și importanți. Cred în calitate, cred că au ceva de spus. Nu sunt nici împotriva cărților mai ușoare, romanelor de dragoste, romanelor polițiste, de acțiune, a cărților mai slabe – dimpotrivă, sunt distractive! Sunt doar împotriva snobismului.

În încheiere, ca să nu se supere nimeni: Steinbeck, Wilde, Nabokov, Stendhal, Kobo Abe, Liiceanu, Pleșu, Patapievici, Frank Herbert, Rebreanu, Cărtărescu, Ian McEwan, Atwood, Oe Kenzaburo, Amos Oz, Flaubert, Samuel Beckett, Henry Fielding, Franz Kafka, surorile Bronte, Dickens, Hardy, Lewis Carroll, JRR Tolkien, Agatha Christie, John Webster, Thomas Malory, Jane Austen, Daniel Defoe, Jonathan Swift, Walter Scott, Mary Shelley, Mark Twain, H.G. Wells, Herman Melville, Joseph Conrad, Rudyard Kipling, D.H. Lawrence, George Orwell, Ann Radcliffe, Thackeray, Ray Bradbury, Burroughs, Kate Chopin, J.F. Cooper, Faulkner, Nathaniel Hawthorne, Aldous Huxley, E.A. Poe, Vonnegut, Boccaccio, Goethe, George Sand, George Eliot, Kazantzakis, Neruda, Calvino, Rousseau, Alcott, Buzzati, Llosa, Allende, Fitzgerald, Harper Lee, Truman Capote, Margaret Mitchell, Stephen King, Cervantes, Proust, Eschil, Sofocle, Euripide, Apuleius, Sei Shonagon, Wu Cheng’en, Vyasa, Whitman, Yourcenar, Muller, Pamuk, John Irving etc.etc.etc. Sunt sigură că am uitat pe cineva.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |