Văd că iar s-a supărat lumea pe Andrei Pleșu dintr-un motiv sau altul – de data asta, pentru că nu-i place Despacito și critică și melodia, și tot curentul de care aparține.

Am văzut multe persoane care se pierd când aud de texte măsurate în numere de cuvinte sau de caractere, așa că am scris un ghid de referință aproximativ, bazat pe observații și impresii proprii și uitat și în ograda altora.

Citesc acum o carte superbă, „Cum citesc bărbații cărțile femeilor”, o culegere de tot felul de scrieri și cugetări despre literatura scrisă de femei, coordonată de Lia Faur și Șerban Axinte.

Mai țineți minte legea lui Arhimede? Spune cam așa:

Un corp scufundat într-un fluid va fi împins de jos în sus cu o forță egală cu greutatea volumului de fluid dislocuit.

Acum câteva luni, s-a plâns public colocatarul că e enervant să ungi untul pe pâine dimineața, pentru că e tare și cioplești în el și eventual bagi cuțitul prin ambalaj din greșeală și pe urmă te murdărești aiurea. Și cineva i-a sugerat să țină untul afară din frigider.

Acum câțiva ani am început să citesc/ascult SF, ca să-mi fac o idee generală despre ce se petrece în genul respectiv. Și, înainte să mergem mai departe, o să fac o departajare clară între două genuri care sunt des confundate, ca să nu-mi ziceți că ideea mea nu se aplică pentru Harry Potter sau Game of Thrones:

Într-o bună zi, acum o lună și un pic, a zis bărbatul casei că ar vrea să citească seria Discworld de Terry Pratchett, care e una dintre cele mai bune serii de fantasy și umor din lume. Sau, cel puțin, asta e părerea mea. Și a multor englezi. Și nu numai.

Cărțile mor în România și pentru că editurile, librăriile și scriitorii nu cred în ce fac. Nu simți că le place ce fac, se ocupă de cultură cu pasiunea pe care o au angajații ANAF pentru a-ți face ziua mai ușoară.

O chestie pe care am constatat-o e că, atunci când un om se pune pe scris, are impresia că sufletul lui se reflectă de pe pagina respectivă. De aceea, orice critică adusă textului e luată ca un fel de critică anti-el, pentru că nu-și dă seama exact cât de puțin din persoana lui e vizibilă de acolo.

Ziceam alaltăieri că un husky năpârlește atât de mult încât scoți de pe el pungi întregi de blană. Așa că, dacă ai un spirit întreprinzător, te poți întreba de ce să nu faci haine din „lână” de husky, dacă tot se poate. Și de ce nu s-au crescut câini special pentru asta, dacă tot se poate.