Din când în când îmi scrie câte un autor că ar vrea să-mi trimită cartea lui ca să-i scriu o recenzie. Uneori autorul e român, alteori e străin, dar rareori mi-am pus problema să accept. Probabil vă întrebați care-i baiul, mai ales în contextul în care scriu recenzii contra cărți în sisteme gen NetGalley sau scriu recenzii pur și simplu la cărți pe care le-am citit. Sigur e tot cam același lucru, nu?

Presa ar trebui să aibă responsabilitate. Dar n-are. Sunt o grămadă de „știri” imbecile la televizor și în ziare. Sunt mulți „jurnaliști” care iau o idee scotocind prin gunoaie și prezentând-o ca pe următoarea revelație fără niciun fel de responsabilitate, fără verificare a surselor și doar cu capul la clicuri. Treaba asta are consecințe. Din când în când, i se scoală câte unui cretinel care a terminat o școală undeva să reinventeze gaura din gogoașă.

Voiam o carte ușurică de citit și mi-a plăcut coperta de la „India Black” de Carol K. Carr. E o carte publicată inițial în 2010 (cred?), acțiunea se petrece în Londra anului 1876, genul e spionaj, dar spionajul ăla mai fără pretenții. În fine. Sunt dispusă să accept coincidențe, situații trase de păr, personaje nerealiste, un personaj principal care nu se înțelege cu nimeni și se uită la toți de sus, personaje istorice care au o mentalitate mult prea modernă șamd.

După un an de lucru de acasă începe să tragă lumea concluzii despre cât de bun sau cât de rău e lucrul ăsta, dacă a crescut productivitatea sau a scăzut, dacă e în regulă să cerem să muncim de acasă în continuare sau nu. Via Dorin, am văzut că și Universitatea din Chicago a publicat ceva articol pe tema asta. Nu l-am citit, dar citez din rezumatul de la început:

A scris Ovidiu Eftimie o postare la Zoso pe blog care se numește „Ce fel de carte de istorie și morală este Biblia”. Povestește el pe acolo cale de vreo trei pagini tot felul de lucruri despre Biblie, creștinism și interpretări greșite ale creștinismului – ceea ce sună grozav, doar că vorbește din impresiile proprii, fără să știe prea multe despre ce vorbește. Postarea se termină cu această concluzie: Ideea Bibliei nu este să te enervezi de ce primitivi și proști au fost ăia ci să te bucuri de cât de mult am evoluat în gândire de la ăia la ăștia care suntem acum.

Salut, sunt Roxana și nu-mi plac cerșetorii. Aș prefera să nu-i mai văd. În cartierul meu sunt cerșetori. Stau pe la tomberoane și caută prin gunoaie. Stau în fața magazinelor, pe trepte. Sunt mai mulți decât erau în trecut și e neplăcut când vin să ceară. Am atins neplăcerea maximă acum nu foarte mult timp când o fetiță s-a luat după mine cu „Dați-mi, doamna, haideți doamna” și a ținut-o cale de vreo sută de metri și o trecere a străzii.

Există mai multe moduri de a privi o problemă. Se dă următorul paragraf al lui Vlad Pașca (dacă nu-l știți, e ok, contează ideea aici): Se tot descoperă scriitoare şi scriitori underrated, evenimente şi fenomene sociale din trecut, până acum ignorate, şi prima întrebare care se lansează este: cum să facem ca elevii să învețe despre ele, la orele de română şi istorie? Eu nu înțeleg, consumul cultural în România e rezervat minorilor?

Prin februarie, vă spuneam că am cumpărat o carte publicată într-o ediție prescurtată, fără să știu că e o variantă prescurtată. Era vorba de „Țiganiada” de Ion Budai-Deleanu. Puțină lume citește în ziua de azi epopei – poveștile în versuri întinse pe sute de pagini nu mai sunt tocmai pe gustul contemporan. Dar chiar și-așa, se mai găsesc oameni ca mine care au câte o curiozitate legată de ce citea lumea la 1800.

Recent, am dat prin părțile mele de internet de o pagină dintr-o carte care enumera cauzele morților din Londra din 1632. Pentru context, e la nici două decenii după moartea lui Shakespeare, în perioada modernă timpurie. E la aproape 300 de ani după Moartea Neagră, dar la 30 de ani înainte de ultima mare epidemie de ciumă bubonică din Anglia, care avea să omoare 100.000 de oameni (un sfert din populație) doar în Londra.

Prima oară mi-a spus o cunoștință de pe net. Astăzi, am văzut și postarea sponsorizată de pe Facebook: Am dat și clic. Sunt foarte puține lucruri care _nu _mă fac să tremur în postarea lor. Pentru că tot mi-am scris disertația de masterat pe subiect, hai să vă povestesc de ce oamenii ăștia sunt picați din lună. Hai să pornim de la postarea de pe Facebook: Te-ai săturat să citești fanficuri oribile pe Wattpad?