Azi am dat peste un articol de pe Digi24 (via zoso) care spunea că un tânăr infectat cu HIV și-a răspândit intenționat și conștient boala prin localitatea unde locuia (sursa).

Pentru că tot citesc zilele astea o carte despre fonturi, mi-am adus aminte că tot vroiam să scriu despre unul dintre simbolurile mele favorite: ampersandul, &. Mai demult, când corectam cărți pentru Project Gutenberg, am remarcat că multe cărți din secolul 19 îl foloseau mai ales când era vorba de „etc.” – pe care-l scriau „&c.” Ceea ce are logică: „et caetera” înseamnă „și altele”. Mi-a plăcut atât de mult cum arată încât uneori folosesc și eu &c. în scrisul curent.

E multă lume care se plânge că tehnologia ne strică viața, că nu mai socializăm cu adevărat, că citim doar prostii etc. Recomandarea e să ieșim de pe Facebook/să intrăm în contact cu natura/să socializăm în viața reală. Ceea ce n-o să fac, pentru că îmi plac tehnologia, țin legătura cu oamenii pe Facebook și iau pauză de un League of Legends din când în când.

Să ne fie perfect clar: Universitatea București nu e locul meu de vis. Sunt profesori buni pe acolo, sunt și profesori care trag mâța de coadă, oameni profesioniști și oameni mai slab pregătiți. Uneori mi-a fost scârbă de anumite chestii – de exemplu, de fapt că foarte pe față nu se citesc licențele și disertațiile. Sau faptul că uneori profesorii predau materii pentru care nu sunt deosebit de pregătiți.

Tocmai mi-a sosit o carte prin poștă. O așteptam, că eu mi-o comandasem, deci până aici nicio surpriză: Just My Type, de Simon Garfield, luată prin Book Depository, că livrarea lor e gratis (spre deosebire de livrarea de la Amazon, care te usucă).

Eu de multă vreme aveam un pitic pe creier cum că aș vrea să predau. Am făcut faimosul modul psihopedagogic în facultate, mi-am făcut practica printr-un liceu și am știut în clipa aia că mi-ar surâde o carieră de profesor dacă ar putea să fie mai puțin, hm, lipsită de respect din partea populației și lipsită de bani din partea angajatorilor. (nu vreau să spun că aș câștiga mai bine din traduceri decât aș face-o în învățământ… a, ba da. Câștig mai bine din traduceri decât aș face-o în învățământ. Și e mai puțin stresant)

Taică-meu avea vreo două biciclete în plus și mi-a dat una din ele azi. Eu nu m-am mai dat pe bicicletă de niște ani buni – cam de vreo șase… Și nici atunci nu mă dădeam prea bine. Dar am zis că mersul pe bicicletă o fi ca mersul pe bicicletă și deci nu se uită niciodată.

Acum ceva timp aveam o dilemă legată de spațiul online de desfășurare. Pe scurt, îmi place blogul ăsta. E jucăria mea, mă distrează. Mai bag un articol, mai mă uit la o statistică, mai scriu, mai filozofez.

Totul e infestat de campania electorală zilele astea. Când nu fac candidații nasoale, fac comentatorii, așa că văd un șir lung de mizerii în fiecare zi. Alternativa ar fi să nu mă mai uit deloc. Ceea ce ar fi o variantă, dar meh. Ce fac comentatorii? Păi, #puiemonta, care e o chestie stupidă, atacuri sub centură împotriva Elenei Udrea (dacă nu sunteți în stare să scoateți un scandal sexual cu detalii concrete, nu vă mai obosiți), înjurături, bancuri proaste, bancuri porcoase etc.

E câte cineva că se duce să-și expună problemele personale în public, chiar dacă sunt sensibile, chiar dacă locul respectiv e ca un fel de autostradă pe care circulă toată lumea. Și chiar nu înțeleg de unde apare impulsul sinucigaș.