La sfârșitul lui iunie am fost în vizită pe la amica Ioana și ne-am uitat la „Into the Spider-Verse”, care e probabil cel mai bun film Spider-Man.

S-au anunțat premiile Hugo 2019. Pentru cine nu știe, premiile Hugo sunt unele dintre marile premii din science fiction și fantasy.

Vorbeam de respect cu cineva recent și îi ziceam că eu am o teorie a respectului care spune așa: nu există un singur tip de respect, există două tipuri de respect.

Citeam articolul ăsta al lui Ovidiu Eftimie despre depresie, care a devenit destul de popular.

E destul de amuzant ca, după ce am scris că e dreptul meu să nu fiu interesată de tot ce mișcă în politică și să nu scriu despre teme de-astea, să vreau neapărat să scriu despre politică.

Vorbeam de curând cu Dorin care zicea că nu i-a plăcut deloc, dar deloc „Sapiens” de Harari.

Stăteam de curând și mă gândeam la ideea aia pe care ne-o repetăm uneori, cum că persoanele dragi care au murit sunt „sus, în ceruri” și ne urmăresc de acolo – sus în cerurile metaforice, desigur, pentru că altfel consensul pare să fie mai degrabă de lume paralelă decât de vreo proiecție a lumii morților într-un colț al lumii fizice.

Pasul 1: Te duci la oamenii de cultură din România și îi rogi frumos să-ți acorde câteva minute ca să înregistrezi un mesaj pro-cultură.

Am văzut pe Goodreads o recenzie scrisă de Michael Haulică, fost redactor-șef al Editurii Tritonic, fost coordonator de colecții de proză scurtă, redactor-șef la Argos, fost redactor la Editura Art, fost coordonator al colecțiilor SF și fantasy ale editurii Paladin.

Mi-am dat seama la un moment dat că știu cam pe unde ar fi Zalăul doar pentru că toată lumea știe că e o localitate fictivă dintr-un județ mitic, iar criptogeografia e interesantă.