Acum vreun an sau doi făcem parte dintr-un grup de traducători de pe Facebook. Într-o zi, a venit cineva și a întrebat, „Ce-i aia d20? Că-mi apare aici într-un text.” A dat context și de toate – era ceva care ținea de probabilitate.

Citeam „Ultimul imperiu” de Brandon Sanderson (Editura Trei, traducere de Ana-Veronica Mircea) când am avut discuția asta:

Undeva, pe vârful unui delușor ce privește peste apele învolburate ale Dunării, doi daci stau ascunși într-o tufă și spionează romanii care-și fac tabăra dincolo de fluviu. Bine, și-ar face-o ei, dar faimoasa disciplină romană s-a dus pe apa sâmbetei din cauza unor probleme ne-istorice care există în serie ca să aibă scenariștii pe ce să construiască acțiunea. Pentru personajul Decebal, e șansa perfectă să sădească haos. Pentru personajul Traian, e șansa perfectă să demonstreze că e mare împărat care rezolvă tot. Pentru toată lumea sunt șanse de discursuri grozave și bătăi spectaculoase. Toată lumea e fericită.

Acum câteva luni bune, pe când eu eram la corectură și colegul la traducere, ne vine un proiect plin-ochi de texte care urmau să apară pe un site. Nu articole, ci bucăți de texte – butoane, mesaje de eroare, mesaje care-ți spun ce trebuie să faci sau ce opțiuni ai, bucăți de frază care se combină între ele.

Am fost sâmbătă la lansarea cărții „Șaman” de Kim Stanley Robinson. Kim Stanley Robinson nu era pe acolo, poate pentru că e un scriitor de talie internațională care e destul de greu de adus la capătul pământului fără niciun motiv relevant, așa că lansarea era ținută de doi fani SF și o persoană de la editura Nemira (cartea fiind publicată, evident, la Nemira).

Colega: eu știu că e un cuvânt bun pentru „preot”
Colega: dar nu-mi vine
Colega: nu duhovnic
eu: părinte?
Colega: grrr ce mă chinuie
Colega: nu
eu: popă?
Colega: nu
Colega: ceva ce ar zice un preot
Colega: așa, bisericesc
Colega: nu găsesc în dex
Colega: gen pastor
Colega: dar nu pastor
eu: din câte știu, se părintesc unul pe celălalt
eu: sau unii pe alții, mă rog.
Colega: da, dar mai e un termen
Colega: care nu-mi vine
eu: vicar?
Colega: nu
Colega: 🙁
eu: cucernic?
Colega: :)))
Colega: nu
eu: sfinție?
Colega: nu
Colega: caut acuma prin dicționare bisericești
eu: monah?
Colega: nu
Colega: dar ăla e un cuvânt care nu sună rău 
eu: prezbiter?
Colega: :))) nu
Colega: e un cuvant mișto, grrr
eu: Știam eu că la un moment dat o să mă ajute la ceva cursul ăla de religie medievală
Colega: :)))
eu: păstor?
eu: arhipăstor.
eu: ierarh
Colega: nu, dar ca sens e ceva gen pastor
Colega: la ierarh mă gândeam și eu
Colega: nu știu dacă ăla e cuvântul ideal
eu: sihastru?
Colega: pai ăla e preot?
Colega: credeam ca e pustnic
eu: nu, dar am epuizat preoții
Colega: :)))
eu: și mergea Ștefan cel Mare la el, deci.
Colega: sau care era
eu: :)))
Colega: Ștefan, da
eu: stareț
Colega: nici
Colega: kfskdfklfl;
Colega: trebuie să-mi fac un caiet de cuvinte random care sunt mișto
Colega: în caz că am vreodată nevoie de ele :)))

După două săptămâni în care am tot tras și tras și tras și am văzut cum fiecare fișier terminat aduce încă două neîncepute, l-am anunțat pe el cât am de lucru în perioda imediat următoare (adică pe azi, pe luni, pe marți și pe miercuri).

Aveam Ubik de Philip K. Dick în bibliotecă – Nemira, ediția a doua revizuită din 2006, tradusă în 1994 de Ștefan Ghidoveanu (al cărui nume îmi suna ușor cunoscut). Pentru că Eftimie zicea că e mișto și am presupus că vorbește de varianta tradusă – și am mai auzit recomandarea și la alții.

Acum mult, mult timp, în urmă cu o mie de ani, curtea imperială japoneză se afla într-o epocă de aur a frumosului și a rafinamentului. La ocazii speciale se compuneau poezii în stil chinezesc, împărații din trecut porunciseră culegerea unor poezii în colecții imperiale, iar nobilii erau instruiți în mod deosebit în arte.

Că tot a venit sfârșitul anului, în care ne aducem aminte de bune și de rele, de greșeli și reușite, vreau să vă povestesc un episod de acum câteva luni, care e amuzant acum, dar la vremea respectivă n-a fost.