Am trecut zilele astea prin Sf. Gheorghe, care încearcă să devină primul oraș pur pietonal al țării. Una dintre străzile principale s-a transformat într-o pietonală sub formă de L, apoi o altă stradă importantă din zonă a devenit cu sens unic, apoi alte câteva străzi au ajuns în lucru și în lucru au rămas. Practic, în momentul de față e mai ușor să străbați orașul la pas decât la volan.
Mi-am luat o vacanță scurtă și mă îndrept voinicește spre un oraș aflat la câteva ore bune de Brașov. Știu că mersul cu trenul durează, așa că mi-am luat cărți cu mine, pentru că de multă vreme voiam să stau să mă bag cu nasul în povești fără să trebuiască să preiau vreun proiect urgent.
Văd din când în când câte un om care sare să spună că ar trebui scoase anumite materii din programa școlară și să se introducă altele.
Bănuiesc că, atunci când nu sunt ocupați să fie în mijlocul acțiunii, oamenii care trăiesc prin Westeros și Essos își duc viața destul de previzibil.
Vorbesc cu maică-mea la telefon și la un moment dat abordează subiectul de care mi-era frică.
E ziua internațională a poeziei – sau cel puțin așa ne spun cei de la Julius Meinl. Așa că în multe cafenele din țară și din străinătate au o campanie în care îți dau o cafea contra unei poezii – din câte am auzit, anul trecut trebuia să o scrii pe loc, pe un șervețel. Poate am auzit prost, că eram într-un oraș în care nu participa nicio cafenea la campanie… -_-
Mă întreb uneori dacă vina o poartă preoții: soțiile lor se numesc „preotese” fără să fi ținut vreodată măcar o slujbă la biserică. Sau poate o fi problema unor sintagme care nu prea ajung la feminin, gen „om de știință” (oamă de știință? Femeie de știință? Homo sapiens de știință? Științolog/științoloagă?).
Există o întrebare pe care am auzit-o din când în când în interviurile luate de români: „Cine este [inserați numele complet al interlocutorului aici]?” Unii de la o televiziune, s-ar putea să fi fost TVR, i-au luat odată un interviu lui Mircea Cărtărescu. Tot ce-mi aduc aminte din tot interviul e că o tipă l-a întrebat: „Cine este Mircea Cărtărescu?” și am stat cu sufletul la gură să văd ce răspunde. În fond, e genul de întrebare pretențioasă care cere ori un răspuns școlăresc „[Numele interlocutorului] este un bărbat născut în 1956, care este conferențiar universitar, printre altele”, ori o autodescriere simandicoasă despre starea sufletului celui întrebat.
Pe scurt, problema e așa: anul trecut îmi pica blogul într-o veselie, așa că am schimbat hostingul cu unul mai solid.
