Era un banc pe care l-am auzit mai demult și care mi-a rămas în minte nu neapărat pentru poantă, care e simplist-misogină.

Ce scriu acum, scriu pentru oameni religioși și nereligioși, pentru superstițioși și nesuperstițioși.

Amu’, eu vorbesc engleza binișor, da’ parcă e ciudat să vorbesc în engleză cu doi români dacă vreau să mă asculte și alții.

WordPress a schimbat editorul de text în care scrii articolele. Acum e cu 100% mai enervant, cum mă apuc să scriu un articol, cum mă enervez și renunț la mijloc.

Mă învârteam ieri prin bucătărie și încercam să fac prânzul și un desert în același timp, pentru că din când în când am impresia că mă pot coordona suficient încât să fac multitasking.

Pe vremea când eram în liceu, știam un tip de peste 40 de ani care făcea sport – mergea la baschet de câteva ori pe săptămână, era în ceva echipă locală de amatori și participa la concursuri cu alte echipe de amatori.

Dacă aș face un top anual al cărților cu cele mai frumoase coperte, „Istoria naturală a dragonilor” de Marie Brennan ar fi sigur în cel pentru 2017.

Am aflat azi că o prietenă, bolnavă de scleroză multiplă, și-a pierdut pensia din care trăia, dar și-a păstrat obligația de a cotiza la pensiile speciale ale scriitorilor români și la mărețele proiecte ale Uniunii Scriitorilor.

În fiecare an, timp de o zi, există în anumite orașe din țară o paradă a homosexualilor, care se plimbă pe cele mai circulate țări.

Am un prieten care spune că nu prea poți să crezi oamenii când recomandă mici, pentru că au tendința să-ți spună că micii mari sunt buni.